Spitalul Colentina, REDESCHIS de astăzi. Firea: Cât timp este valabil avizul
Data publicării:
Autor: Andrada Oana
WhatsApp
Gabriela Firea FOTO AGERPRES
Gabriela Firea FOTO AGERPRES
Spitalul Colentina din București se redeschide începând de astăzi. Unitatea spitalicească destinată pacienților COVID a fost închisă pentru cei cu boli cronice.

Spitalul Colentina se redeschide începând de joi, 16 iulie, pentru o perioadă de o lună. După ce s-a stabilit că unitatea îndeplinește prevederile normelor antiepidemice și de igienă în vigoare, Spitalul Colentina a obținut avizul de funcționare cu caracter temporar, semnat de șefa DSP București. 

Anunțul făcut de Gabriela Firea

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, prezentă la redeschiderea Spitalului Colentina, a spus că a solicitat Ministerului Sănătăţii de două luni acest lucru.

Gabriela Firea a precizat că „acest aviz este valabil o lună de zile, pe perioada stării de alertă. Vom vedea ce se va întâmpla pe urmă. În plus, internările nu se pot face de mâine, pentru că mai sunt acolo bolnavi COVID”.

„Mă aflu la Spitalul Colentina, unul dintre cele mai mari din țara, având 860 de paturi. A fost desemnat suport Covid chiar la începutul crizei sanitare. Este a 9-a zi de cand ministrul Sanatatii Nelu Tataru a anunțat deschiderea imediată a Spitalului Colentina pentru toți pacienții.
Vă spun acum ce se întamplă, de fapt. Lipsă de respect față de pacienți și cadre medicale”, a scris Gabriela Firea pe Facebook.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel