Statul paralel în România. Kovesi, prăbușită de un jurnalist BBC: Vei face mulți oameni foarte NEFERICIȚI
Data publicării:
Autor: Roxana Neagu
WhatsApp
Laura Codruța Kovesi
Laura Codruța Kovesi
Laura Codruța Kovesi s-a aflat în fața unui interviu extrem de incomod, acordat pentru BBC. 

”Am fost șocat”

Jurnalistului englez Stephen Sackur, în emisiunea HARDtalk de la BBC, i-a spus Laurei Codruța Kovesi: ”O să fiu sincer, am fost şocat de cele spuse de un fost premier al României, Călin Popescu Tăriceanu, care a spus că sub conducerea dvs, DNA nu a respectat legislaţia, a devenit coruptă însăşi şi a devenit parte din lupta politică a României. Unii critici chiar v-au numit parte din Securitatea 2.0, din cauza cooperării dintre dvs şi serviciile secrete. Vă spun, dacă aduceţi metodele astea în postul de procuror şef european, veţi face multă lume foarte nefericită.”

”Scopul scuză mijloacele?”

”Toate cazurilor noastre la care am lucrat în România au fost verificate în instanță. Așadar, la nivel european, vom lucra în acord cu legislația, așa cum am făcut-o în România tot timpul. Tot ce au făcut procurorii în cazuri a fost verificat în instanță de judecători” a spus Laura Codruța Kovesi, întreruptă de jurnalist: ”Cu respect, CCR în ianuarie 2019 a spus că aţi creat un sistem paralel de justiţie care funcţiona în afara legii şi a Constituţiei din România.”

”Nu este nicio decizie a CCR care să fi decis că eu am creat statul paralel în România” a precizat Laura Codruța Kovesi. ”Citesc din decizia din ianuarie 2019 şi ştiu că acuzaţiile au fost retrase, dar sunt foarte serioase acuzații că ai creat sistemul paralel. Întrebarea este, totuşi, una justificată. Credeţi că, în investigarea corupţiei şi a fraudei, scopul scuză mijloacele?" a continuat Stephen Sackur.

Laura Codruța Kovesi i-a mai spus jurnalistului că, în ceea ce privește decizia CCR, a făcut plângere la CEDO, care i-a dat dreptate: ”Drepturile mele au fost încălcate”. ”În întreaga mea activitate, am respectat tot timpul Constituția, procedurile Codurilor Penale și toate legile naționale” a precizat Kovesi. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel