În acest program au fost igienizate şi decontaminate 369 de autobuze, 144 de troleibuze şi 223 de tramvaie, potrivit sursei. '(...) în zilele de 21 şi 22 noiembrie 2020, peste 400 de angajaţi din personalul specializat STB SA au fost implicaţi în acţiunea de curăţenie a tuturor vehiculelor aflate în circulaţie. Scopul acestei acţiuni a fost acela de a asigura condiţii igienico-sanitare optime călătorilor, respectând măsurile de prevenire a infecţiei cu virusul SARS COV 2, conform prevederilor legale', se precizează în comunicatul STB.
Procesele de igienizare şi dezinfecţie ale vehiculelor de transport călători s-au realizat prin pulverizarea în interiorul vehiculelor, cu ajutorul unui atomizor, a unei ceţe dense de decontaminare, pe baza unei substanţe speciale care distruge viruşii, conform Societăţii de Transport Bucureşti.
Ulterior, toate mijloacele de transport au trecut printr-un proces tehnologic ce presupune: măturarea umedă a salonului de călători şi a treptelor scărilor; spălarea treptelor scărilor; ştergerea prafului de pe scaune, pervaze, ferestre; dezinfectarea validatoarelor, a barelor de susţinere şi a mânerelor de la scaune prin ştergere cu soluţie dezinfectantă; curăţarea uşilor, a pereţilor laterali şi a elementelor de articulaţie, se menţionează în comunicat.
'În paralel, STB SA a realizat şi un program de curăţare a celor 480 de refugii împreună cu mobilierul aferent, borne, copertine, garduri de separare a căii de rulare etc. (...)
Societatea de Transport Bucureşti are 5 staţii de spălare moderne în depourile Colentina, Titan, Vatra Luminoasă, Berceni şi Bujoreni', conform documentului transmis de STB. Directorul general al STB SA, Mihai Petcu, a dispus conducerilor depourilor şi autobazelor societăţii să controleze păstrarea curăţeniei vehiculelor atât dimineaţa, la ieşirea parcului circulant, cât şi în traseu, pe parcursul zilei, potrivit comunicatului.
Societatea de Transport Bucureşti face apel la înţelegerea şi cooperarea tuturor călătorilor pentru menţinerea, pe parcursul întregii zile, a condiţiilor de curăţenie corespunzătoare, mai ales că acestea pot fi afectate atât de încărcarea vehiculului, cât şi de comportamentul inadecvat al anumitor călători, dar şi de condiţiile meteo, subliniază STB, într-un comunicat de presă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 25 aprilie, 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"