Proiectul este funcţional pe liniile Expres 780, 783 şi 784, urmând ca, 'în cel mult o lună, să fie extins pe toate celelalte linii deservite' de noile vehicule, a precizat primarul general, Gabriela Firea. Ea a menţionat că această măsură face parte dintr-un pachet mai amplu, de modernizare a transportului în comun din Capitală. 'Bucureştenii beneficiază de acum de cea mai nouă tehnologie de plată, direct în mijloacele de transport în comun cu care circulă! Pentru prima dată în România se utilizează validatoare contactless de ultimă generaţie, care au fost deja instalate pe autovehicule care aparţin STB', a precizat primarul general.
Plata directă cu orice tip de card bancar contactless
Călătorii au posibilitatea de a plăti direct călătoria cu orice tip de card bancar contactless Mastercard sau Visa, emis oriunde în lume, modalitatea de plată fiind aceeaşi cu cea a validării unui card de transport, precizează PMB.
Validările multiple pot fi realizate doar prin alegerea opţiunii dedicate, astfel că nu există riscul validărilor multiple printr-o apropiere accidentală de validator a cardului bancar. La un singur validator pot fi efectuate validări atât cu cardul de transport, cât şi cu un card bancar, călătorii fiind cei care vor opta pentru modalitatea de plată.
STB spune că tariful călătoriei este acelaşi
STB precizează că tariful călătoriei este acelaşi, indiferent cu ce tip de card alege călătorul să plătească: 1,3 lei - pe liniile urbane; 1,5 lei - pe liniile regionale şi 3,5 lei - pe liniile expres. 'Pentru implementarea acestui proiect, STB SA a semnat la finalul anului 2019 un contract cu BCR, prin care operatorul bancar asigură implementarea soluţiei tehnice, utilizând validatoarele de nouă generaţie instalate pe noile vehiculele din parcul STB SA (Otokar şi în curând autobuze hibrid).
În prezent, călătorii care utilizează mijloacele de transport în comun de suprafaţă din întreaga Regiune Bucureşti-Ilfov pot plăti călătoria prin încărcarea unui card de transport atât online, cât şi la cele peste 220 de centre de emitere şi reîncărcare carduri, precum şi prin intermediul telefonului mobil: cu ajutorul aplicaţiei mobile BPay sau prin SMS', menţionează PMB, conform Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 25 aprilie, 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"
- Cum fac criminaliștii percheziția informatică. „Nu întotdeauna este prezent și suspectul”
- Chirieac, după Ciolacu a reamintit că nu a pierdut alegeri de când conduce PSD: Singurele care contează sunt prezidențialele
- Weekendul în care cei tupeiști vor câștiga: Vor primi oportunități și nu le va păsa de gura lumii