Stelian Ion, comentarii după ce a fost acuzat de Inspecția Judiciară că a încălcat independenţa justiţiei în dosarul '10 august'
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Andrei Itu
WhatsApp
Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a declarat luni că nu a încălcat în niciun fel independenţa justiţiei prin poziţiile luate cu privire la dosarul '10 august', aşa cum susţine un raport al Inspecţiei Judiciare, argumentând că poziţiile sale au fost 'foarte echilibrate'. 

'M-aş mira să fi spus că am încălcat vreun moment independenţa justiţiei, pentru că am avut nişte luări de poziţie foarte echilibrate. Pe de altă parte, în general, oamenii politici este foarte bine să aibă un discurs echilibrat - consider că am avut - şi să privească cu atenţie aceste puncte de vedere din partea sistemului judiciar.' a spus Stelian Ion.

'Pe de altă parte, este un raport, este un draft care nu a trecut de CSM, n-a fost dezbătut în plenul CSM. Important pentru mine, cel puţin, este că, aşa cum am spus, există remedii procesuale, Codul de procedură penală s-a aplicat, există o cercetare în curs de desfăşurare, dosarul a fost redeschis, aşa încât nu avem ce comenta pe acest subiect', a declarat Stelian Ion la Parlament.

Declaraţiile premierului Florin Cîţu, ministrului Justiţiei, Stelian Ion, vicepremierului Dan Barna, dar şi ale unor europarlamentari cu privire la instrumentarea dosarului '10 august' au dus la afectarea independenţei autorităţii judecătoreşti în ansamblul său, potrivit unui raport al Inspecţiei Judiciare.

VEZI ȘI Florin Cîţu, Stelian Ion, Rareş Bogdan, Dacian Cioloş, Dan Barna şi Vlad Voiculescu, acuzaţi de încălcarea independenţei justiţiei, după o decizie în dosarul 10 august

Inspecţia Judiciară a efectuat verificări în acest caz, după ce preşedintele Consiliul Superior al Magistraturii, Bogdan Mateescu, i-a înaintat o cerere formulată de judecătorul Andrea-Annamaria Chiş, membru al CSM, privind apărarea independenţei sistemului judiciar în ansamblul său faţă de afirmaţiile din spaţiul public referitoare la modul de instrumentare a dosarului '10 august'.

VEZI ȘI Dosar 10 august, acuzaţii de încălcarea independenţei justiţiei. Rareş Bogdan, către magistraţi: Respect haina dvs, dar nu sunt mort sau tâmpit

'Din analiza afirmaţiilor personalităţilor publice, reprezentanţi ai puterii executive şi legislative, preluate şi comentate ulterior în mass-media, se acreditează ideea lipsei unei anchete efective a procurorului de caz, ratificată de soluţia pronunţată de judecătorul de cameră preliminară, cu încălcarea principiului legalităţii procesului penal consacrat de art. 2 din Codul de procedură penală, iar soluţia pronunţată ar fi una care nu are la bază o analiză a realităţii faptice în raport cu dispoziţiile legale incidente', se explică în raportul Inspecţiei Judiciare. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel