Stelian Ion, despre implicarea serviciilor în dosarele penale: Ar fi PĂCAT ca INTERCEPTĂRILE să nu fie folosite în cazul unor infracţiuni grave
Data publicării:
Autor: Doinița Manic
WhatsApp
Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, susține că "ar fi păcat" ca interceptările făcute de serviciile de informaţii să nu fie folosite în cazul unor infracţiuni grave.

Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, susține "ar fi păcat" ca interceptările făcute de serviciile de informaţii să nu fie folosite în situaţia unor infracţiuni de omor sau alte fapte grave. Totuși, el a spus și că serviciile de informații nu fac anchete penale.

Întrebat la Antena 3 dacă este oportună implicarea serviciilor în dosarele penale, Stelian Ion a răspuns: "Rolul serviciilor de informaţii este unul aparte şi serviciile de informaţii nu fac anchete penale, nu desfăşoară anchete penale. În anumite situaţii, în care din cauza unui mandat de siguranţă naţională se surprind anumite infracţiuni, de regulă grave, putem să ne imaginăm că este vorba de omoruri sau de alte fapte de o asemenea gravitate. În astfel de situaţii, acele înregistrări, din punctul meu de vedere, ar fi păcat să nu fie folosite în procesul penal. Şi din punctul ăsta de vedere, eu consider că o modificare legislativă asemenea celei promovate şi care există acum la Senat sau altă modificare care ar viza Codul de procedură penală ar putea reglementa foarte bine acest aspect. Important este să avem în vedere ceea ce a spus Curtea Constituţională: să existe o procedură de contestare a acelor probe, să poată fi verificată legalitatea lor", citează Agerpres.

Pe de altă parte, spune ministrul, fiecare instituţie trebuie să îşi respecte rolul pe care îl are în stat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel