Sticlă de whisky estimată la 2 milioane de dolari, scoasă la licitație
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Mihai Ciobanu
WhatsApp
whisky-cu-gheata
whisky-cu-gheata
O sticlă de whisky scoțian estimată la 2 milioane de dolari, care face parte din colecția omului de afaceri Richard Gooding, ce a reușit de-a lungul vieții să adune peste 3.900 de astfel de băuturi, unele dintre ele fiind extrem de scumpe, va fi scoasă la licitație anul viitor, potrivit Bloomberg.

Timp de două decenii, omul de afaceri și filantropul din Colorado a petrecut numeroase ore explorând distilerii din Scoția și participând la licitații în căutarea celor mai bune și mai rare exemplare de scotch. Gooding, care a murit în 2014, la 67 de ani, a adunat aproape patru mii de sticle de whisky, inclusiv unele rarități care s-ar putea vinde pentru aproape două milioane de dolari pe bucată.

Între 7 și 17 februarie, respectiv 10 - 20 aprilie, vor avea loc două licitații online, în care va fi vândută cea mai mare colecție privată de whisky, ce include un număr fără precedent de sticle din brand-uri celebre, precum Macallan, Bowmore și Springbank.

Colecționarii duc prețurile scotch-ului vechi și rar până la niveluri colosale. În octombrie, casa de licitații Sotheby's a scos la licitație 467 de sticle deținute de un alt colecționar american, inclusiv un Macallan Fine & Rare din 1926 care a fost vândut pentru prețul record de 1,9 milioane de dolari. Una dintre sticle prezenta o etichetă creată de pictorul italian pop-art Valerio Adami. Acesta a pictat extrem de puține astfel de etichete.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel