Stocuri Euthyrox. Situație dramatică pentru bolnavi
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Florentina Constantin
WhatsApp
Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) atrage atenția că și astăzi situația stocurilor medicamentului Euthyrox este una gravă, iar criza nu își găsește rezolvare.

"La această dată există 16 județe în România în care se găsesc mai puțin de 500 de comprimate de Euthyrox, stocurile cele mai mici fiind înregistrate în Mehedinți și Vaslui, unde există mai puțin de o cutie, în fiecare dintre aceste județe.În condițiile în care necesarul unui pacient este de aproximativ 30 de comprimate lunar, stocurile în aceste județe abia ar ajunge pentru un singur pacient cu afecțiuni ale tiroidei.

Situația actuală demonstrează că măsurile luate de Agenția Națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale din România nu au avut niciun efect, chiar dacă au fost emise două autorizații de import paralel, în lunile mai și iulie. Această criză provocată de absența medicamentului din farmacii durează deja de câteva luni, iar autoritățile, deși au promis o rezolvare, deocamdată nu au găsit-o. FACIAS va monitoriza în continuare evoluția acestei situații, în acord cu scopul și misiunea sa", se arată în comunicatul transmis.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel