Ministerul Sănătății va elabora o strategie națională pentru pacienții cu arsuri, decizia fiind luată, miercuri, la nivelul unui grup de lucru care s-a constituit la nivelul MS, anunță instituția, într-un comunicat de presă, citează Mediafax.
Ministerul Sănătății a invitat să participe în grupul de lucru, reprezentanții autorităților publice din domeniu, respectiv Casa Națională de Asigurări de Sănătate, reprezentanții pacienților, specialiști în domeniu, toți cei care sunt implicați în asigurarea asistenței medicale pentru pacienții cu arsuri- managerii unităților cu paturi de arși, șefi de secție, dar și cu transportul acestora- reprezentanți ai serviciilor de ambulanță, reprezentanți DSU.
Ce spune secretarul de stat Horațiu Moldovan
„În România, ne confruntăm cu un număr mare de pacienți cu arsură, iar problematica acestui tip de pacient este una complexă, nu numai de natură medicală. Pentru noi este importantă calitatea vieții pacientului și vrem să punem la punct o strategie pe termen mediu pentru asigurarea asistenței medicale la standarde europene pentru acești pacienți. Am chemat alături de noi atât reprezentanții pacienților, cât și pe cei care sunt implicați, zilnic, în tratarea acestora și am discutat despre problemele existente în ceea ce privește transportul, resursa umană și infrastuctura din domeniu", a spus secretarul de stat Horațiu Moldovan.
În prima ședință de lucru a fost stabilită metodologia de lucru, dar și aspecte privind situația actuală a pacienților cu arsuri.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 23 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme în familie. Mergi pe vârfuri!
- Klaus Iohannis, iritat de o întrebare primită de la un jurnalist DC NEWS: Asta să vă spună analiștii, sociologii, părerologii - Video în articol
- Horoscop 23 aprilie 2024. Soarele din Taur se rupe de careul cu Pluto. Daniela Simulescu, previziuni pentru zodii
- Trei infuzii care ajută la curățarea rinichilor în mod natural
- Firea și Burduja au fost desemnați candidații PSD și PNL pentru București. Cine se retrage
- Scenariu de necrezut: Armate de gândaci cyborg controlați de la distanță. Ce spun cercetătorii japonezi
- PSD - PNL, candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja
- Calcule electorale pentru Primăria București. Marele pierzător după retragerea lui Cîrstoiu. Chirieac: Va absorbi imediat o bună parte a electoratului său
- BANCUL ZILEI: Lucruri oribile spuse soției...
- Secretul tinereții fără bătrânețe: Vă vine să credeți că bărbatul din imagine are 60 de ani? Ce mănâncă omul care nu vrea să audă de botox
- La mesele festive scăpăm „ca vaca-n cucuruz” și apoi ne întrebăm de ce ne-am îngrășat. Dr. Doru Negru: Păi ați alergat mai mult de Paști?
- Circulăm într-o junglă. Mesajul unui expert auto: Cifrele ne arată că trebuie să știi să te aperi
- Cum te prind criminaliștii doar după scris. Comisar-șef: Activitatea este exclusiv umană