Studiu unic în lume făcut la Colentina. Descoperirea medicilor români despre COVID-19
Data publicării:
Autor: Rodica Mitu
WhatsApp
Medicii de la Colentina au făcut un studiu unic în lume, în privinţa pacienţilor Covid-19 cu forme grave. Aceştia au reuşit să stabilească o legătură între evoluţia negativă a bolii şi nivelul proteinei S.

Prof.dr. Cristian Băicuş a vorbit, la Antena 3, despre rezultatele studiului. 

„A fost ideea colegului meu pneumolog care m-a sunat și mi-a zis că i se par trombozele mult prea importante și a căutat niște cauze. Am recrutat 91 de pacienți și am arătat că proteina S e scăzută la acești pacienți. Încercăm să rechemăm din cei 91 cât mai mulți să le dozăm din nou proteina S”, a spus medicul.

„Cu cât au simptome mai grave cu atât au proteina mai scăzută, întrebarea e dacă scade din cauza infecției sau e invers poate din cauza asta se produc tronbozele. Asta vrem să arătăm. Neavând un nivel bazal, vom incerca să îi convingem să vină la spital să le dozăm din nou proteina, dacă e normală înseamnă că a fost scăzută din cauza bolii. Dacă e în continuare scăzută, înseamnă că proteina S a fost scăzută congenital și putem să știm care pacienți sunt la risc mai mare”, a spus prof.dr. Cristian Băicuş.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel