SUA, apel la Parlament pentru combaterea infracţiunii. Marcel Ciolacu, replică: Singurul din Europa cu un astfel de grup
Data publicării:
Autor: Florin Răvdan
WhatsApp
foto: Fb Marcel Ciolacu
foto: Fb Marcel Ciolacu
Marcel Ciolacu, preşedintele Camerei Deputaţilor, i-a răspuns ambasadorului SUA la Bucureşti, Adrian Zuckerman, care a cerut Parlamentului României să combată infracţionalitatea. 

"Parlamentul României este #singurul legislativ din Europa care are un grup special dedicat combaterii traficului de persoane.
Atenția deosebită acordată acestui subiect extrem de important a făcut ca România să aibă una dintre cele mai eficiente legislații în domeniul prevenirii și combaterii acestui flagel, dar și în ceea ce privește protecția sau asistența acordată victimelor. Acest lucru a fost recunoscut la toate reuniunile și dezbaterile pe acest subiect. Parlamentul și-a făcut treaba! Este un fapt!

Într-adevăr, problemele apar în aplicarea eficientă a legislației. Deficiențele semnalate în spațiul public reprezintă probleme ale sistemului judiciar și de protecție socială. Nu am văzut la actualul guvern vreo urmă de interes legat de acest subiect. Mai mult, am constatat cu toții în acest an o explozie a violențelor și infracționalității, iar acest lucru demonstrează încă o dată că sunt total depășiți de situație.

Parlamentul va rămâne la fel de receptiv la politicile în materia combaterii traficului de persoane. Guvernul trebuie să înțeleagă că interesul comun este să oferim o șansă tuturor celor care au căzut victime traficului de persoane. Și niciuna celor care fac trafic cu viețile altora!", a scris Marcel Ciolacu pe Facebook. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel