Presupusul autor al tirurilor a fost arestat şi este vorba despre un 'angajat al magazinului', a scris pe Twitter poliţia oraşului Bryan. Motivaţiile sale rămân necunoscute deocamdată.
'În jurul orelor 14:30 (19.30 GMT) am fost informaţi despre un atac armat, agenţii au intervenit şi au găsit mai multe victime la faţa locului', a declarat Jason James, purtătorul de cuvânt al poliţiei din Bryan, oraş situat între Houston şi Dallas. O persoană a murit, a spus el apoi pentru AFP.
De asemenea, cinci persoane au fost rănite, dintre care patru grav, şi internate în spital. Acest incident a avut loc la câteva ore după ce preşedintele Joe Biden a dezvăluit la Casa Albă măsuri specifice pentru a limita proliferarea armelor de foc în Statele Unite, unde atacurile armate sunt un flagel recurent, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- Lovitură de teatru la CCR: documente ANAF, declarate neconstituționale în procesele penale
- Doi mari actori români au scris istorie împreună, dar s-au urât în viața reală. De ce nu și-au vorbit timp de 32 de ani
- Probleme pentru doi concurenți, la Te cunosc de undeva: "M-am trezit cu genunchiul umflat"
- DNA, primele acuzații oficiale după perchezițiile la Complexul Energetic Oltenia (CEO). Cine este directorul reținut. Acuzațiile procurorilor
- Dispare obiceiul de a consuma vin? Ce afectează vânzarea popularei băuturi
- "Să aprindem grătarele". Ce spune Mihaela Bilic despre mici, cel mai popular aliment printre români
- 10 lucruri pe care nu le știai despre primarul USR Dominic Fritz
- BANCUL ZILEI: Lucruri dificil de realizat
- Prof. univ. dr. Mircea Duțu, semnal de alarmă asupra reformării profesiei juridice: Robotul a participat la admiterea în magistratură și a trecut cu brio / video