Într-o emisiune la Digi24, Daniel Suciu a afirmat că încă nu s-a discutat situația dosarului în care este implicat PSD Arad într-un for statutar, exprimându-și convingerea că se vor lua măsuri. ”În schimb, cu foarte mare responsabilitate, constat că este tratament diferențiat pentru persoane dintr-un partid politic, tratament diferențiat pentru alte personaje. În anul 2019, nu este normal ca, pe surse, să fie date probe dintr-un dosar. Chiar cred că dacă cineva este vinovat va plăti. Nu avem de gând să comentăm lucruri lăsate să scape pe surse, doar pentru că este vorba despre pesediști”.
Mara Mareș a susținut că ce s-a întâmplat la Arad confirmă că într-adevăr PSD trebuia să plece de la putere. ”Au împânzit instituțiile publice de la nivel local până la nivel național cu nepoți, cu fini, cu oameni care ajunseseră acolo unde ajunseseră pentru că au dat șpagă aceluia care avea puterea de decizie. Dacă se dovedește a fi adevărat - și lucrurile într-acolo duc- înseamnă că plecarea PSD e un lucru extraordinar” a mai afirmat liberala. Suciu i-a spus că s-a antepronunțat, însă Mareș a precizat că a spus ”dacă”.
Mareș își permite să pună PSD la locul lui
Mara Mareș i-a mai spus lui Daniel Suciu că ”aveți nevoie de reformă în partid, d-le Suciu, nu se pot întâmpla lucrurile astea, statutul PNL spune că oricine este urmărit în orice fel nu mai este membru al PNL, o chestiune care se aplică unidirecțional. Asta este reformă, nu puțeți să acceptați așa ceva.”
”Am o rugăminte, doamna Mareș, vă rog frumos nu-mi dați sfaturi despre cum să ne reformăm” i-a spus Suciu. ”Îmi permit să vă dau...” a continuat Mareș, oprită de Suciu: ”Nu, nu vă permiteți”. ”Îmi permit să vă dau atunci când ceea ce se întâmplă la dvs. în partid afectează integritatea României la modul general” a insistat Mareș.
Suciu îi amintește lui Mareș că e fiica unui consilier PDL
”Am o rugăminte, vă rog, nu vorbiți nici de nepoți, nici de fii, nici de fiice, pentru că vă aduc aminte că nu mai departe de dvs. ați ocupat și ocupați o funcție publică pentru că tatăl dvs. a fost consilier județean PDL. Cu reforma și cu oameni noi cu care veniți acum la guvernare, ați început cu finul liderului de grup PNL care a fost numit secretar de stat într-un minister” a spus Daniel Suciu.
”Eu sunt ales” a replicat Mareș.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 25 aprilie, 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"