Surpriză uriașă la Armenia - Liechtenstein, în preliminariile CM 2022. Avantaj nesperat pentru România
Autor: Andrei Itu pe 08 sep, 20:59 | Fotbal

Surpriză uriașă la Armenia - Liechtenstein, în preliminariile CM 2022. Avantaj nesperat pentru România

Armenia - Liechtenstein și Islanda - Germania, două partide care vizează direct situația din grupa de calificare României, se joacă miercuri seară.

La Erevan, s-a disputat partida dintre Armenia – Liechtenstein, din Grupa J a preliminariilor CM 2022.  Meciul s-a încheiat, la egalitate, scor 1-1 (Mkhitaryan 45+5 / Frick 80), rezultat avantajos pentru România. Tricolorii sunt mai aproape de locul 2 în grupă.

Armenia rămâne, momentan, pe locul secund, având 11 puncte, dar tricolorii pot urca pe poziția a doua dacă înving Macedonia de Nord, în această seară, în cadrul unui meci care se va disputa la Skopje.

Cum arată acum clasamentul, înaintea partidei Macedonia de Nord - România, ora 21.45

Echipa naţională de fotbal a României întâlneşte în această seară, de la ora 21:45, pe Tose Proeski Arena din Skopje, selecţionata Macedoniei de Nord, într-o partidă din cadrul Grupei J a preliminariilor CM 2022.În precedentele două meciuri disputate de la începutul acestei luni, România a învins Islanda (scor 2-0, la Reykjavik) şi Liechtenstein (scor 2-0, la Bucureşti). Echipa antrenată de Mirel Rădoi a urcat pe locul al treilea în clasamentul grupei, devansând Macedonia de Nord. 

Ianis Hagi, depistat pozitiv la coronavirus la Skopje

Fotbalistul echipei naţionale a României, Ianis Hagi, depistat pozitiv la coronavirus la Skopje, acolo unde prima reprezentativă va juca meciul cu Macedonia de Nord din preliminariile CM 2022, revine în cursul acestei seri la Bucureşti cu o aeronavă privată, informează site-ul oficial al FRF."În urma acordului autorităţilor nord-macedonene şi cu avizul autorităţilor române, 'tricolorul' Ianis Hagi va ajunge în această zi în România în regim de izolare şi respectând procedurile sanitare, cu o aeronavă privată. Va fi preluat de pe aeroportul Henri Coandă direct de pe pistă şi va rămâne în izolare la domiciliu. Multă sănătate, Ianis", se menţionează pe site-ul citat.Aflat cu lotul echipei naţionale la Skopje, Ianis Hagi a acuzat dureri de cap marţi la prânz, iar în urma unui test rapid a fost depistat pozitiv la coronavirus. Ulterior, el a primit acelaşi rezultat pozitiv la un test PCR, devenind indisponibil pentru meciul primei reprezentative.

Răzvan Marin, Dragoş Nedelcu şi Alexandru Cicâldău, izolați

Alţi trei jucători, Răzvan Marin, Dragoş Nedelcu şi Alexandru Cicâldău, care au intrat în contact direct cu Ianis Hagi, au fost izolaţi marţi la prânz, ratând antrenamentul României de seara. Cei trei au fost însă testaţi negativ şi pot evolua împotriva Macedoniei.

Fotbal Vezi toate articolele
Crossuri parteneri