„Vă spun un lucru care mi se pare și mai grav. Majoritatea oamenilor pe care i-am internat în acest val patru sunt oameni care au venit după 7-10 zile de evoluție la domiciliu. Aveau simptome și au preferat să se trateze singuri la domiciliu fără să fie evaluați medical. Mi se pare că nu putem să așteptăm ca, în 2021, un om care are febră, dureri musculare, stare generală alterată, știind că e o pandemie, să aștepte acasă 10 zile să vină la spital.
Majoritatea nici măcar la medicul de familie nu au apelat, s-au autotratat cu tot felul de medicamente pe care le citesc pe site-uri sau diferite spații media.
Vreau să vă mai spun un lucru apropo de automedicație. Am internat săptămâna aceasta o tânără de 33 de ani cu Covid-19 care, fiind febrilă la domiciliu și neavând eficiență medicamentul pe care și l-a administrat, a luat timp de cinci zile câte 10-12 comprimate de paracetamol și am internat-o cu hepatită toxică fulminantă prin intoxicație”, a spus medicul la B1 TV, duminică seara.
Semnal de alarmă din partea medicului Adrian Marinescu
Medicul Adrian Marinescu trage un semnal de alarmă, după ce au apărut informații că pacienții infectați cu SARS -CoV-2 folosesc acasă concentratoare de oxigen sau spray-uri cu oxigen pentru alpiniști.
Dr. Adrian Marinescu, directorul medical al Institutului de Boli Infecţioase Matei Balş din Capitală a explicat pentru News.ro că nu puţini sunt pacienţii cu COVID-19 care, odată ce observă acasă că au saturaţia scăzută, folosesc concentratoare de oxigen care se găsesc în comerţ sau spray-uri cu oxigen destinate alpiniştilor.
Decizie periculoasă
Medicul infecţionist atrage atenţia că această decizie pe care o iau pacienţii este foarte periculoasă şi că evaluarea stării de sănătate trebuie făcută în spital. Dr. Marinescu precizează că acel concentrator de oxigen se poate folosi numai după externare, când pacientul ajunge acasă şi are în urma bolii insuficienţă respiratorie în formă prelungită. Dr. Letiţia Coriu, şeful Secţiei de ATI de la Spitalul Colţea din Capitală, spune că recent a venit spre spital un bărbat care s-a tratat acasă cu ajutorul unui concentrator de oxigen şi că pe drumul spre spital a folosit un spray pentru alpinişti. Bărbatul a fost internat imediat în secţia de ATI, cu saturaţie foarte mică.
Dr. Adrian Marinescu: Este o capcană prin care trec, din păcate, destul de mulţi
“Am avut astfel de pacienţi şi aici aş trage un semnal de alarmă. Este o capcană şi este o capcană prin care, din păcate, trec destul de mulţi.
Trebuie să lămurim în felul următor: în momentul în care cineva are nevoie de oxigen, îşi măsoară saturaţia, vede că-I mai mică, trebuie să ştie clar că înseamnă că are o formă severă de infecţie cu SARS CoV 2, în niciun caz nu e de stat acasă şi în acea situaţie boala trebuie tratată la spital.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 25 aprilie, 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"