Tânăra speranţă Ansu Fati, la prima selecţie cu echipa de tineret a Spaniei
Data publicării:
Autor: Sebastian Florea
WhatsApp

Tânăra speranţă a clubului FC Barcelona, Ansu Fati, a disputat, marţi, primele minute pentru selecţionata de tineret a Spaniei, învingătoare cu 2-0 în faţa echipei similare a Muntenegru, în cadrul preliminariilor EURO 2021 pentru această categorie de vârstă (Under-21).

Jucătorul în vârstă de 16 ani şi 11 luni a intrat pe teren în min. 79 şi a devenit al doilea cel mai tânăr jucător din istoria selecţionatei de tineret a Spaniei după Bojan Krkic, care a debutat la vârsta de 16 ani şi nouă luni.

Originar din Guineea-Bissau şi recent naturalizat spaniol, Ansu Fati este în vizorul selecţionerului Roberto Moreno, care nu exclude să-l convoace în lotul pentru EURO 2020.

"Astăzi, nimic nu este exclus şi vom vedea vara viitoare", a declarat Moreno, după ce Spania a devenit, marţi seara, a şasea echipă calificată la EURO 2020 la fotbal, graţie rezultatului de egalitate cu Suedia, 1-1, la Solna, în Grupa F a preliminariilor, din care face parte şi România.
AGERPRES

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel