Târgul de Sfântul Dumitru - de vineri până duminică, la Muzeul Satului
pe 22 oct, 10:52 | Expozitii

Târgul de Sfântul Dumitru, un eveniment de tradiţie ce reface atmosfera târgurilor de altădată, va avea loc de vineri până duminică, la Muzeul Naţional al Satului 'Dimitrie Gusti'. 

Printre evenimentele care se regăsesc în programul târgului se numără: Festivalul-concurs naţional de muzică bisericească 'Lăudaţi pe Domnul!', organizat de Patriarhia Română, în parteneriat cu Muzeul Satului; Nunta din Oaş - reconstituită cu fast de Ansamblul folcloric naţional 'Transilvania' din Baia Mare; muzică religioasă interpretată de Grupul Psaltic Tronos al Patriarhiei Române, coordonat de arhidiaconul Mihail Bucă, se arată într-un comunicat al Muzeului Satului. Duminică, cu ocazia pomenirii Sfântului Dimitrie Basarabov, ocrotitorul Bucureştiului, va avea loc Sfânta Liturghie la Biserica Turea din Satul Nou (zona sud a muzeului), la fel ca în vremurile de odinioară, iar după slujbă va avea loc o şezătoare la care vor participa reprezentanţii comunităţii din Avrig şi Ansamblul folcloric 'Purtata Avrigului'.

Gelu Voicu şi Ansamblul 'Teleormanul', urmaţi de ansambluri aparţinând minorităţilor germane şi greceşti, precum şi ansambluri din oraşele Shumen şi Varna din Bulgaria vor anima atmosfera de târg. Ziua se va încheia cu muzică jazz susţinută de Grupul Ploieşti Jazz Trio - al Filarmonicii Paul Constantinescu din Ploieşti. În fiecare zi a evenimentului vor avea loc ateliere de creaţie pentru copii, părinţi şi bunici, în limita a 10 locuri pentru fiecare atelier, prin care vizitatorii pot face cunoştinţă cu tainele meşteşugurilor populare.

Înscrierile se pot face la adresa de email programe.culturale@muzeul-satului.ro. Din târg vor putea fi cumpărate produse din gastronomia tradiţională şi produse bio (colaci, cozonaci, pâine cu maia, miere şi produse apicole, vin, bragă), dar şi conserve de toamnă (murături, zacuscă, dulceaţă). Anul 2019 a fost decretat de Biserica Ortodoxă Română drept Anul omagial al satului românesc (al preoţilor, învăţătorilor şi primarilor gospodari), ediţia din acest an fiind dedicată acestor intelectuali şi se înscrie în dezideratele programului Patriarhiei Române, accentuând atmosfera de mare sărbătoare prilejuită de celebrarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, care este şi ocrotitorul Muzeului Naţional al Satului 'Dimitrie Gusti', scrie Agerpres.

Abonează-te la notificari
Te-ar putea interesa și...
Expozitii Vezi toate articolele
Crossuri parteneri