Tăriceanu, CRITIC după Iohannis vs. Dăncilă, în conferințe separate
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Florin Răvdan
WhatsApp
Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat că cei doi candidaţi la alegerile prezidenţiale ar trebui să se întâlească faţă în faţă, dar şi că prezenţa la conferinţe de presă nu poate înlocui dezbaterea. 

"Aceste conferințe de presă fără îndoială nu pot să țină loc unei dezbateri adevărate, așa cum ar fi fost normal.

Temele sau stereotipurile de până acum au fost reluate, adică actualul președinte nu a făcut decât să vorbească din nou despre guvernarea toxică a PSD-ului și doamna Dăncilă să ne spună că ea este femeie și că a fost jignită", a scris Călin Popescu Tăriceanu pe Facebook. 

”Deficit democratic. Regretabil”

În cursul dimineţii de joi, într-un interviu pentru RFI, Tăriceanu a subliniat nevoia unei dezbateri electorale. 

"Aceste discuții cu presa, conferințe de presă fără îndoială nu pot să țină loc unei dezbateri adevărate, așa cum ar fi fost normal. În toate țările, de peste 40 de ani, au loc dezbateri cu candidații la prezidențiale. Aseară, temele sau stereotipurile de până acum au fost reluate, adică actualul președinte nu a făcut decât să vorbească din nou despre guvernarea toxică a PSD-ului și doamna Dăncilă să ne spună că ea este femeie și că a fost jignită. Ei bine, cred că este nevoie și de altceva. Președintele ar fi trebuit să spună ce vrea să facă, care e programul lui și să răspundă la niște întrebări, poate unele incomode. Doamna Dăncilă să ne scutească cu povestea asta că e femeie. Acolo a funcționat în calitate de prim-ministru și este în momentul de față președinta partidului (...). Astea sunt niște scuze și de o parte și de alta, care nu țin loc de o explicație serioasă pentru refuzul unei dezbateri și mi se pare regretabil, este un deficit democratic pe care-l înregistrăm și n-am avea nevoie de așa ceva", a declarat liderul ALDE la RFI. 

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că va organiza o dezbatere cu jurnaliştii la sediul PNL marţea viitoare. În acelaşi timp, Viorica Dăncilă a anunţat că a acceptat invitaţia TVR la o dezbatere duminică seara, unde este aşteptat şi Klaus Iohannis. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel