'Am fost la a doua perioadă de măsuri de relaxare. Nu poţi face în acelaşi timp, să creşti riscul. Am dat măsurile de relaxare. Este deja o perioadă în care sunt nişte riscuri. Dând voie în locuri libere unor persoane pe care le ştim infectate, creşte acest risc. În măsura în care vom avea transmitere comunitară joasă, gândim şi asimptomaticii acasă, sub supravegherea medicilor de familie', a spus ministrul, aflat într-o vizită la Mioveni, unde evaluează situaţia unităţii sanitare din localitate.
El a amintit că cetăţenii care se întorc în ţară vor sta în autoizolare 14 zile. 'În măsura în care vedem că acel stat are rată de cazuri noi la mia de locuitori, mică gândim prin reciprocitate, să avem cu acele state anumite reguli în care să scoatem autoizolarea la întoarcere. Dar încă nu este momentul. În această perioadă analizăm momentul şi veţi vedea spre 15 iunie şi deciziile luate. (...) Da, avem cele 14 zile', a susţinut Nelu Tătaru.
Ministerul Sănătăţii, a adăugat el, doreşte să preia coordonarea 'strict medicală' a spitalelor, dar a precizat că acestea vor rămâne la autorităţile locale.
'Să preia coordonarea strict medicală (MS - n.r.). Subordonarea, ordonatori de credite rămân autorităţile locale. Condiţia este noi să avem un management, o conduită şi o coordonare medicală centralizată pentru a putea desfăşura o activitate medicală şi de calitate, dar şi complexă. Gândiţi-vă că dacă în această pandemie nu aveam coordonarea, nu puteam, oricât aş fi mers eu prin fiecare spital, să aduc modificarea acelui management şi gândiţi-vă că au fost focare importante', a arătat Tătaru, potrivit Agepres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Când începe explorarea Cartofului de Aur, cel mai "scump" asteroid din spațiu, estimat la 10.000 de cvadrilioane de dolari. NASA a făcut anunțul
- Semafoarele care educă șoferii. Titi Aur: Spania are de foarte mult timp introdus acest sistem. E demonstrat 100% că sunt utile / video
- Adrian Negrescu: Va fi primul Paște fără miel pentru majoritatea românilor, în condițiile în care prețul cărnii a atins un nivel fără precedent în ultimii 30 de ani
- A murit Naomy, cea mai controversată vedetă a anilor 2000
- Weekendul 19-21 aprilie, marcat de un eveniment nemaiîntâlnit din 1941 încoace. Daniela Simulescu: Nu ne plictisim deloc zilele ce urmează!
- Chirieac, după riposta Israelului asupra Iranului: S-ar putea să încheiem această pagină neagră din istoria Orientului Mijlociu
- Paradox cu judecătoarea care nu știa că Sebi a murit. Motivul pentru care a făcut „gogonate“ în sala de judecată / video
- Prima luptă între un pilot uman și un avion controlat de inteligența artificială: Un "moment de transformare în istoria aerospațială"
- Au început să apară supermarketuri low-cost. Locuitorii se declară încântați de prețurile mult mai mici ale produselor
- Klaus Iohannis, în Republica Coreea. E prima țară din regiunea Asia-Pacific cu care România a ridicat relațiile la nivel de Parteneriat Strategic, semnat în 2008