Taxă ENORMĂ pentru furnizorii care nu ieftinesc gazele
Autor: Florin Răvdan pe 30 iun, 16:15 | Economie

Camera Deputaţilor a adoptat un proiect de lege prin care furnizorii de gaze care nu ieftinesc preţul de la 1 iulie vor fi suprataxaţi. 

Potrivit unui amendament la proiectul care modifică legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr.123/2012, în perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a prezentei legi și data de 30 iunie 2021, prețul de vânzare al gazelor naturale de către titularii de licență de furnizare a gazelor naturale, licențiați în conformitate cu prevederile Legii energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, către clienţii casnici, producătorii de energie termică, numai pentru cantitatea de gaze naturale utilizată la producerea de energie termică în centralele de cogenerare şi în centralele termice destinată consumului populaţiei este format în condiții de piață liberă din costul unitar al gazelor naturale din care se exclud cantitățile de gaze naturale din import și înmagazinare, la care se adaugă tariful de transport, tariful de distribuție, tariful de înmagazinare și tariful de furnizare, plus taxele aferente.

”În cazul în care, la formarea prețului în perioada și condițiile stipulate la alineatul (1), furnizorii vor aplica la costul unitar al gazelor un cost mai mare decât costul real de achiziție, suma rezultată din diferența dintre prețul real de achiziție și prețul reglementat al producătorilor în valoare de 68 lei/MWh, stabilit prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.1/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, se împarte în următoarele proporții: 10% rămâne la furnizor și 90% se colecteză la bugetul de stat într-un cont special și este utilizată exclusiv pentru protecția clienților vulnerabili. Calculele se fac lunar, pentru luna anterioară”, se arată la aliniatul 2 al amendamentului, conform Mediafax.

De unde începe aplicarea

 

Potrivit modificărilor, schema de la alineatul se aplică doar pentru cantitățile de gaze naturale care au un preț de achiziție sub prețul de 68 lei/MWh.

Proiectul a avut ca obiect de reglementare stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie și a Legii nr. 23/2014 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2013 privind modificarea și completarea Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie

Modificarea și completarea Legii energiei electrice şi a gazelor naturale nr.123/2012 a fost aprobată, marți, în plenul Camerei Deputaților, în calitate de for decizional, cu 284 de voturi ”pentru, două ”contra” și patru abțineri.

Te-ar putea interesa și ....
Economie Vezi toate articolele
Crossuri parteneri