„Trebuie să știu de ce îmi doresc bani, ce vreau să fac cu ei, ce experiențe îmi aduc banii. Dacă eu nu știu de ce îmi doresc bani, nu am cum să-i primesc, nu am cum să-i atrag în viața mea. Avem legea atracției. Toți au auzit de ea, dar nu știu cum să o folosească. Inclusiv bani putem atrage. Deci, știu de ce vreau bani și știu și câți vreau. Nu trebuie să-mi fie rușine că vreau bani. Nu este un păcat să avem bani sau să ne dorim bani. Vorbim de a face bani noi cu putințele noastre într-un mod corect, legal, moral, etic”, a spus Corina Stratulat, numerolog, în cadrul unei ediții a emisiunii „Neatza cu Răzvan și Dani”.
„După ce am definit ce-mi doresc, urmează a doua întrebare: Prin ce metodă? Ce sunt dispus să fac? Noi ne naștem cu anumite abilități. Poate că încă nu le-am descoperit, însă toți avem abilități native”, a precizat numerologul.
„Având data de naștere, vedem structura omului foarte clar, din punct de vedere numerologic. Sunt anumite persoane care au chiar în destinul lor să aibă succes material, să fie cineva în lume. (…) Oamenii care au cifra destinului 8, mai devreme sau mai târziu, vor avea succes. Ei ajung foarte ușor la putere, au aceste abilități”, a zis Corina Stratulat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 25 aprilie, 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"