Compania germană de software TeamViewer a anunţat marţi că a încheiat un contract de sponsorizare pe cinci ani cu echipele Mercedes din Formula 1 şi Formula E, după ce recent a semnat un parteneriat şi cu echipa de fotbal Manchester United, transmite Agerpres.
Compania germană, care oferă soluţii de conectivitate de la distanţă, va avea sigla brandului său inserată pe monoposturile şi costumele echipei Mercedes, inclusiv ale septuplului campion mondial Lewis Hamilton, începând cu Marele Premiu şi e-Prix-ul programate la Monte Carlo în luna mai. Mercedes este singura echipă care are echipe atât în Formula 1 cât şi în Formula E, relatează Reuters.
Formula 1 a atras atenţia sectorului de software în ultimele luni, după ce Oracle a încheiat un parteneriat cu Red Bull, vicecampioana mondială la constructori, iar Cognizant a devenit noul sponsor al lui Aston Martin.
Avantajele acestui parteneriat
Directorul general al TeamViewer, Oliver Steil, a precizat cu prilejul unei videoconferinţe că sporturile de înaltă tehnologie oferă companiilor de software o şansă de a dezvolta aplicaţii care pot ajuta la reducerea amprentei de carbon prin intermediul unui dispozitiv de control la distanţă. Formula 1 a introdus un plafon al bugetelor în acest an, iar şeful lui Mercedes, Toto Wolff, a apreciat că acordului cu TeamViewer îi va fi atribuită o valoare ca parte a regulilor financiare.
Lucrând împreună în Formula 1 şi Formula E putem genera creşteri ale performanţei tehnologice şi vom ajuta la optimizarea operaţiunilor prin telecomandă pentru multe companii din lume. Suntem convinşi că dezvoltarea companiilor precum TeamViewer va permite o diferenţă semnificativă faţă de emisiile de CO2 la o scară mult mai mare, a spus Toto Wolff.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- Efectele prafului saharian asupra sănătății. Beatrice Mahler: Cine trebuie să aibă grijă să nu iasă din casă
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Ce se întâmplă cu pensiile românilor. Răsturnare de situație de la Poșta Română
- Pască pufoasă fără aluat
- Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu, autoarea unor gafe intolerabile, mută în fața presei. Tace mâlc
- Bacterie de origine fecală găsită în 2 milioane de sticle de apă ”de fițe”
- Sephora, gafă majoră. Compania își cere scuze după ce a jignit victimele Fenomenului Pitești / foto în articol
- Candidatul cu șanse maxime la Capitală, după mutarea PSD - PNL. Ciuvică: Înainte, avea șanse minime
- Cum te autosabotezi fiind negativist. Psiholog: „Aoleu, dacă pățesc ceva? Nu o să fii niciodată fericit!”
- Cozi la spălătorii din cauza prafului saharian. E vreun pericol sau e doar un moft?
- E salvarea dependenților! „Am un comportament pe care vreau să-l elimin, nu pot, așa că optez la această metodă”