Tecău şi Rojer s-au înclinat după o oră şi 24 de minute. Cei doi au pierdut anul trecut în primul tur, dar în 2017 au cucerit titlul la US Open. Tecău şi partenerul său au început mai greu meciul şi au fost conduşi cu 2-0 de Pavic şi Soares, care şi-au păstrat avantajul până la capătul primului set (6-4).
În actul secund, s-a mers cu serviciul, dar Tecău şi Rojer au reuşit să se desprindă la 5-3 şi au avut o minge de set la 5-4, dar în cele din urmă s-au înclinat cu 5-7, după patru ghemuri pierdute la rând.
Tecău şi Rojer au comis 6 dublu greşeli în acest meci, în timp ce Pavic şi Bruno Soares au încheiat cu 6 aşi şi 3 duble greşeli. Învingătorii au avut 30 de mingi direct câştigătoare şi 7 erori neforţate, în timp ce perechea româno-olandeză a totalizat 31 de winners şi 9 erori neprovocate.
Cele două perechi erau la egalitate în meciurile directe înaintea duelului de la US Open: Tecău şi Rojer s-au impus în primul tur la Washington, cu 7-6 (9), 2-6, 10-7, în 2019, iar Pavic şi Soares au câştigat cu 6-2, 7-5, în semifinale la Stockholm, tot în 2019. Tecău şi Rojer vor primi un cec de 130.000 de dolari şi 360 de puncte ATP la dublu pentru participare.
În finală, Pavic şi Soares vor înfrunta perechea Wesley Koolhof (Olanda)/Nikola Mektic (Croaţia), care a dispus în penultimul act de favoriţii numărul trei, Rajeev Ram (SUA)/Joe Salisbury (Marea Britanie), cu 7-6 (3), 6-4.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Efectele prafului saharian asupra sănătății. Beatrice Mahler: Cine trebuie să aibă grijă să nu iasă din casă
- Ce se întâmplă cu pensiile românilor. Răsturnare de situație de la Poșta Română
- Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu, autoarea unor gafe intolerabile, mută în fața presei. Tace mâlc
- Pască pufoasă fără aluat
- Sephora, gafă majoră. Compania își cere scuze după ce a jignit victimele Fenomenului Pitești / foto în articol
- Horoscop 24 aprilie 2024. Avem Lună Plină în Scorpion! Cele 4 zodii puternic afectate
- Candidatul cu șanse maxime la Capitală, după mutarea PSD - PNL. Ciuvică: Înainte, avea șanse minime
- Cum te autosabotezi fiind negativist. Psiholog: „Aoleu, dacă pățesc ceva? Nu o să fii niciodată fericit!”
- Cozi la spălătorii din cauza prafului saharian. E vreun pericol sau e doar un moft?
- E salvarea dependenților! „Am un comportament pe care vreau să-l elimin, nu pot, așa că optez la această metodă”