Temperaturi scăzute, ploi și vânt, pentru astăzi
Data publicării:
Autor: Crişan Andreescu
WhatsApp
Administrația Națională de Meteorologie anunță o vreme în răcire, cu  ploi pe arii restrânse.

Astazi, in sudul, estul şi centrul ţării valorile termice diurne vor fi uşor mai coborâte decât mediile multianuale, iar în rest vor fi normale pentru această dată. Vor fi înnorări temporare şi va ploua slab, pe arii restrânse în jumătatea de vest a teritoriului şi izolat în sud-est. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări la munte, în Banat, Dobrogea şi în Transilvania. Temperaturile maxime se vor încadra între 13 şi 21 de grade.

În București, vremea va fi mai rece decât în mod normal pentru sfârşitul lunii septembrie. Cerul va avea înnorări, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 18 grade.

La munte, vremea va fi în general închisă. Temporar va ploua, pe arii restrânse în Carpaţii Occidentali şi izolat în restul masivelor. Vântul va avea unele intensificări în zona înaltă, cu precădere în vestul Carpaţilor Meridionali. Valorile termice vor fi în scădere faţă de ziua precedentă în Carpaţii Meridionali şi de Curbură şi se vor menţine apropiate în rest. În depresiuni se va forma ceaţă şi vor fi condiţii de brumă.

La mare, vremea va fi rece pentru această dată. Cerul va fi temporar noros şi trecător va ploua slab. Vântul va sufla moderat, cu intensificări trecătoare, mai ales ziua. Temperaturile maxime se vor situa între 16 şi 18 grade. Temperatura apei mării va avea valori de 16...19 grade. 

Vezi și: ANM, vremea pe 4 săptămâni. Când vine frigul

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel