Tenis: Serbia şi Franţa, în aceeaşi grupă la prima ediţie a ATP Cup
Data publicării:
Autor: Florin Răvdan
WhatsApp
Serbia, cap de serie numărul 1, şi Franţa au fost repartizate în Grupa A, conform tragerii la sorţi de la Opera House din Sydney care a stabilit grupele primei ediţii a ATP Cup, competiţie masculină de tenis pe echipe care se va desfăşura în Australia între 3 şi 12 ianuarie 2020. 

Cele 19 echipe calificate deja pentru prima ediţie a ATP Cup au fost repartizate în şase grupe, meciurile urmând să fie găzduite de Brisbane, Perth şi Sydney. În urma tragerii la sorţi efectuată la Sydney de legendarii Ken Rosewall, John Newcombe, Patrick Rafter şi Lleyton Hewitt, Serbia lui Novak Dkokovic, principala favorită, a fost repartizată în Grupa A, alături de Franţa, Africa de Sud şi o altă echipă, care urmează să fie cunoscută pe 13 noiembrie, în timp ce Spania lui Rafael Nadal, cap de serie numărul 2, face parte din Grupa B, alături Japonia, Georgia şi o altă naţiune.

Ultimele cinci naţiuni care vor participa la competiţie vor fi cunoscute pe 13 noiembrie. La nivel de jucători, 27 din primii 30 ai lumii şi-au dat acordul, inclusiv Roger Federer şi Andy Murray. Iată grupele rezultate în urma tragerii la sorţi: Grupa A (Brisbane): Serbie, Franţa, Africa de Sud, o naţiune nedeterminată; Grupa B (Perth): Spania, Japonia, Georgia, o naţiune nedeterminată; Grupa C (Sydney): Elvetia, Belgia, Marea Britanie, o naţiune nedeterminată; Grupa D (Perth): Rusia, Italia, SUA, o naţiune nedeterminată; Primele două clasate din grupe, plus cele mai bine clasate de pe locul 2 se califică în sferturile de finală, care se dispută în sistem eliminatoriu. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel