Tenis: Simona Halep, în turul al doilea la Wuhan, contra învingătoarei dintre Barbora Strycova şi Xiyu Wang
Data publicării:
Autor: Florin Răvdan
WhatsApp
Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul şase mondial, va intra direct în turul secund al turneului WTA de la Wuhan (China), dotat cu premii totale de 2.828.000 dolari, contra învingătoarei dintre cehoaica Barbora Strycova şi chinezoaica Xiyu Wang, au anunţat organizatorii.

 Halep, campioana en titre de la Wimbledon, va juca primul său meci după ce a fost eliminată din turul al doilea la US Open. Simona Halep are cinci victorii consecutive în faţa cehoaicei Strycova (31 WTA), cel mai recent la Indian Wells, anul acesta, fără a pierde vreun set în aceste succese. Strycova a câştigat primul episod al acestui duel, în 2010 (Simona avea 19 ani), la Paris, în calificări. Wang are 18 ani şi ocupă locul 140 în clasamentul mondial. Halep este la a şasea sa participare la turneul Dongfeng Motor Wuhan Open, cel mai bun rezultat fiind semifinala din 2016, când a fost învinsă de Petra Kvitova, viitoarea câştigătoare. În 2014, românca a pierdut la debut, în turul secund, în 2015 a cedat în optimi, iar în 2017 şi 2018 a pierdut de asemenea în turul al doilea, la debut. Australianca Ashleigh Barty este principala favorită, iar campioana en titre e belarusa Arina Sabalenka.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel