Tenis - Turneu Cincinnati ATP. Djokovic, în sferturi. Federer, eliminat
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Jucătorul sârb de tenis Novak Djokovic s-a calificat lejer joi seară în sferturile turneului ATP de la Cincinnati (SUA), dotat cu premii în valoare de 6 milioane de dolari, în timp ce elveţianul Roger Federer a spus adio competiţiei.

Avându-l ca adversar pe spaniolul Pablo Carrena (53 ATP), Djokovic, lider mondial şi principal favorit, s-a impus rapid, în două seturi, 6-3, 6-4, după o oră şi jumătate de joc. Sârbul îl va avea ca adversar pe francezul Lucas Pouille (31 ATP) care a trecut de unul dintre favoriţi, rusul Karen Hacianov (9 ATP, cap de serie nr. 8) în trei seturi, 6-7 (3/7), 6-4, 6-2. În schimb surpriza a constitut-o eliminarea elveţianului Roger Federer (3 ATP, favorit nr. 3) de către rusul Andrei Rublev (70 ATP).

Acesta l-a trimis acasă pe elveţian extrem de rapid, după o oră şi trei minute, învingându-l în două seturi, 6-3, 6-4. A fost cea mai rapidă înfrângere pe care a suferit-o Roger Federer în ultimii 16 ani. În turul anterior, Rublev îl învinsese pe un alt elveţian, Stan Wawrinka. Alte rezultate au fost: Daniil Medvedev (Rusia/N.9) - Jan-Lennard Struff (Germania) 6-2, 6-1 Roberto Bautista (Spania/N.11) - Miomir Kecmanovic (Serbia) 6-1, 6-2 Richard Gasquet (Franţa) - Diego Schwartzman (Argentina) 7-6 (8/6), 6-3 Yoshihito Nishioka (Japonia) - Alex De Minaur (Australia) 7-5, 6-4 David Goffin (Belgia/N.16) - Adrian Mannarino (Franţa) 7-6 (8/6), 6-2. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel