Testarea în masă, EXCLUSĂ! Mesaj din Guvern: RISIPĂ de resurse
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Florin Răvdan
WhatsApp
Secretarul de stat Horaţiu Moldovan a anunţat că Guvernul şi ministerul Sănătăţii nu vor face testare în masă pentru depistarea persoanelor infectate cu COVID-19. 

"Capacitatea de testare a crescut foarte mult, de la un laborator la peste 180, se fac peste 20.000 testări pe zi.

Problema care se ridică în această etapă e de creștere a siguranței acestei testări, s-au ridicat diverse probleme, astfel încât să putem controla efectiv cum se realizează ea la nivelul acestor laboratoare, dincolo de documentele pe care le-au depus la DSP, pentru a crește precizia și pentru a avea siguranță cât mai mare.

Numărul mare de testări poate pune problema de gestiune a probelor, de transfer. Asta verificăm, astfel încât să fie cât mai sigură la nivel global.

Nu e cazul să facem testare în masă, vom testa conform definiției de caz. 

A testa pe toată lumea nu e relevant, ar fi risipă de resurse, raportul cost - beneficiu nu e rațional din punct de vedere al sănătății populației. Trebuie să gestionăm resursele, astfel încât să obținem maxim de informații.", a declarat Horațiu Moldovan, conform digi24.ro

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel