Marţi, 08 iunie a.c., poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, au pus în aplicare două mandate de percheziţie domiciliară şi două de aducere, în judeţul Vâlcea, într-un dosar privind săvârşirea infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals informatic şi uz de fals.
Din datele şi probele administrate în cauză în perioada februarie 2021 - prezent, de către poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Poliţiei Capitalei, a rezultat presupunerea rezonabilă că un bărbat de 51 de ani ar comercializa persoanelor interesate, în special celor care doresc să călătorească în afara ţării, contra sumei de 300 de lei, buletine de analiza medicale falsificate cu rezultatul negativ privind virusul SARS-COV-2, informează Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB).
În cursul zilei de 8 iunie a.c., au fost puse în aplicare două mandate de percheziţie domiciliară, în judeţul Vâlcea şi două mandate de aducere, bănuitul, împreună cu un alt bărbat de 44 de ani, fiind depistaţi şi conduşi la audieri.
În urma probatoriului administrat a rezultat că în perioada februarie 2021 - prezent, bărbatul de 51 de ani ar fi comercializat mai multor persoane buletine medicale emise în fals, în numele unei societăţi. De asemenea, s-a stabilit că documentele ar fi fost întocmite şi transmise acestuia de către un bărbat de 44 de ani.
Totodată, de la o agenţie de turism dintr-un judeţ au fost ridicate mai multe bunuri despre care există suspiciunea că ar fi fost folosite la comiterea faptelor.
Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată, cu bărbatul de 51 de ani în stare de reţinere.
Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie, se arată în comunicatul transmis de către Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Semafoarele care educă șoferii. Titi Aur: Spania are de foarte mult timp introdus acest sistem. E demonstrat 100% că sunt utile / video
- Adrian Negrescu: Va fi primul Paște fără miel pentru majoritatea românilor, în condițiile în care prețul cărnii a atins un nivel fără precedent în ultimii 30 de ani
- Chirieac, după riposta Israelului asupra Iranului: S-ar putea să încheiem această pagină neagră din istoria Orientului Mijlociu
- Când începe explorarea Cartofului de Aur, cel mai "scump" asteroid din spațiu, estimat la 10.000 de cvadrilioane de dolari. NASA a făcut anunțul
- Paradox cu judecătoarea care nu știa că Sebi a murit. Motivul pentru care a făcut „gogonate“ în sala de judecată / video
- Weekendul 19-21 aprilie, marcat de un eveniment nemaiîntâlnit din 1941 încoace. Daniela Simulescu: Nu ne plictisim deloc zilele ce urmează!
- Au început să apară supermarketuri low-cost. Locuitorii se declară încântați de prețurile mult mai mici ale produselor
- Ce nu s-a văzut la vizita lui Marcel Ciolacu la Marea Moschee din Abu Dhabi. Imagini din spatele camerelor - Foto / Video în articol
- 'Explozii puternice' în provincia Isfahan din centrul Iranului - Reuters / Video
- Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 19 aprilie 2024
- Nod în papură cu Vâlcu și Bulai: Campania electorală, analiza momentului
- Copiii, sub presiuni imense din partea societății, rețelelor de socializare și părinților. Cum să nu găsească căi de evadare?
- Separi cățeii de mamă înainte de opt luni? Se pedepsește cu închisoarea: Pedeapsa trebuie să fie mai drastică