Actualmente, testele PCR sunt cerute în mod diferit de fiecare ţară în parte. Astfel, dacă unele cer ca acesta să aibă cod QR, să fie în limba engleză sau să fie făcut cu nu mai mult de 48 de ore înainte de ziua călătoriei, alte ţări nu cer prezenţa unui cod QR sau cer ca acesta să fie efectuat cu cel mult 72 de ore înainte de călătorie.
Noul certificat UE COVID-19 va face ca testul PCR să fie unitar în tot blocul comunitar, să arate la fel şi să fie imposibil de falsificat.
"Testul PCR devine certificat COVID-19, de exemplu. El va fi eliberat într-o singură formă, unică la nivel european. Nu mai poate fi falsificat şi nu mai poate suferi modificări. În acest moment, unele ţări cer certificat cu cod QR, altele cer fără acest cod. Unii cer cu 72 de ore înainte, alţii cu 48 de ore înainte. Pentru că cerinţele sunt diferite de la stat la stat, acest certificat va fi unic. Se vor stabili condiţiile foarte clar când se va ajunge la varianta finală. Testele vor fi recunoscute între state şi nu vor mai putea fi falsificate, pentru că acum există un val foarte mare de teste PCR false. Se elimină partea de risc.
Teoretic, ele vor fi acceptate şi de către ţări terţe, probabil de cele cu care UE va avea acorduri de recunoaştere reciprocă. Atunci, fiecare om care vrea să iasă din UE nu mai riscă să stea ore nesfârşite la coadă, la vamă, pentru că are deja un act, ca un paşaport, care arată aceste elemente. Şi nici nu riscă să fie întors acasă pentru că i se spune că s-a cerut şi un test de anticorpi, şi cod QR şi nu mai ştiu ce. Se elimină riscurile de sănătate, pentru că ştii că omul este verificat şi garantat de Comisia Europeană, dar se elimină şi riscul situaţiilor imprevizibile, când pleci din ţară cu anumite prevederi şi ajungi la destinaţie cu alte prevederi", a declarat Carmen Avram pentru DC NEWS.
INFORMAŢIILE COMPLETE DESPRE NOUL CERTIFICAT UE COVID-19 LE PUTEŢI CITI AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 25 aprilie, 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"