"Până acum doi ani, îmi doream să mă căsătoresc şi să devin mamă rapid. Să fiu mamă mândră şi tânără a trei copii superbi. De doi ani au început să mă cam sperie aceste gânduri. Probabil pentru că simt că se apropie vârsta când aş putea face aceşti paşi şi realizez ce presupune o viață de familie şi cât de nepregătită sunt pentru nişte responsabilități atât de mari. Dar, dacă Dumnezeu va stabili că e momentul potrivit pentru un copil, eu nu mă voi da înapoi de la asta şi voi lăsa să se întâmple şi să îmi bucure viața", a spus Theo Rose pentru viva.ro.
"Nea Mărin e o bucurie de om"
"Părinții lui Alex sunt minunați. Mă iubesc extrem de mult, şi eu pe ei, de asemenea. Au înțeles perfect faptul că sunt omul scenei şi că profesia mea presupune multă alergătură şi agitație, şi îl încurajează pe Alex să mă susțină şi să mă protejeze. Se înțeleg foarte bine şi cu părinții mei. Sunt foarte norocoasă să îi am.
Cât despre Nea Marin, e o bucurie de om. Prezența lui îmi aminteşte foarte bine de tatăl meu. Seamănă foarte mult şi mă simt ca acasă în preajma lui. E un om vesel şi foarte activ, iar întâlnirile cu el sunt memorabile. Când ne-am văzut pentru prima dată, mi-a apreciat vocea. Am fost foarte emoționată. Încă nu au avut ocazia să se întâlnească Nea Marin şi părinții mei, dar au plănuit să meargă într-un weekend la casa noastră de la țară. El şi tatăl meu cred că vor face spectacol. Mi-aş dori să fiu acolo şi să pot filma tot", a mai spus artista.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 25 aprilie, 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"
- Cum fac criminaliștii percheziția informatică. „Nu întotdeauna este prezent și suspectul”
- Chirieac, după Ciolacu a reamintit că nu a pierdut alegeri de când conduce PSD: Singurele care contează sunt prezidențialele
- Weekendul în care cei tupeiști vor câștiga: Vor primi oportunități și nu le va păsa de gura lumii