"Suntem în zona roşie pentru că avem foarte multe cazuri. Sunt aşa-zise scuze că noi testăm mai mult decât celelalte judeţe. Este adevărat, noi testăm mult şi avem dovada că există aceste cazuri, dar avem foarte multe cazuri pentru că nu se respectă regulile. Consecinţa este faptul că la ora actuală spitalul este plin, nu mai avem locuri, spitalele-suport COVID au şi ele probleme şi presiunea asupra sistemului de sănătate a redevenit foarte mare, asemănătoare perioadei de final al lunii noiembrie şi începutului de decembrie", a declarat medicul Virgil Musta, potrivit Agerpres.
"Există riscul de a intra în cel de-al treilea val"
El a subliniat că încă de la începutul pandemiei medicii de la Spitalul "Victor Babeş" din Timişoara au considerat că nu spitalul este soluţia, ci comunitatea, iar acum, când ar putea veni cel de-al treilea val, trebuie respectate şi mai strict măsurile deja cunoscute, respectiv purtarea măştii de protecţie, distanţarea fizică şi igiena mâinilor, pe lângă vaccinare.
"Acum avem două soluţii de a preveni, pentru că există riscul de a intra în cel de-al treilea val al pandemiei, deoarece noua tulpină englezească B117 foarte probabil este şi în comunitatea noastră. Ca să luptăm împotriva ei, resursele spitalelor de pretutindeni sunt limitate. Numărul mare de pacienţi duce şi la un număr mai mare de forme severe de boală şi de decese. Trebuie să ne vaccinăm cât se poate de repede, fiind cea mai viabilă soluţie de prevenire a bolii, şi trebuie să respectăm cele trei reguli: purtarea corectă a măştii, distanţarea fizică şi spălarea pe mâini", a mai afirmat dr. Virgil Musta.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- Lovitură de teatru la CCR: documente ANAF, declarate neconstituționale în procesele penale
- Doi mari actori români au scris istorie împreună, dar s-au urât în viața reală. De ce nu și-au vorbit timp de 32 de ani
- Probleme pentru doi concurenți, la Te cunosc de undeva: "M-am trezit cu genunchiul umflat"
- DNA, primele acuzații oficiale după perchezițiile la Complexul Energetic Oltenia (CEO). Cine este directorul reținut. Acuzațiile procurorilor
- "Să aprindem grătarele". Ce spune Mihaela Bilic despre mici, cel mai popular aliment printre români
- Dispare obiceiul de a consuma vin? Ce afectează vânzarea popularei băuturi
- 10 lucruri pe care nu le știai despre primarul USR Dominic Fritz
- BANCUL ZILEI: Lucruri dificil de realizat
- Selly, explicații în scandalul cu Radu Alexandru - "piticigratis", Iorga, Adrian Elicopter de Luptă și acuzațiile de viol / video