„Plămânii sunt afectați 45 la sută, respir foarte greu. În primul rând, vreau să spun că am fost și sunt disciplinat, am respectat toate regulile, am purtat mască, nu am fost un disperat, am ieșit în public atât cât a fost nevoie. Colegii mei nu au suferit, familia este în regulă, eu sunt singurul afectat. Nu știu de unde am cules acest nenorocit de virus”, a spus Titi Aur, joi, la Antena 3, în cadrul emisiunii „Previziuni”.
„Am o formă medie de afectare”, a explicat acesta, adăugând că este internat de pe 1 aprilie. „Atunci am avut primele simptome de lipsă de aer. Am simțit un pic insuficiență respiratorie, parcă m-a strâns cineva de gât, parcă nu-mi ajungea aerul. Și, atunci, mi-am dat seama că e o problemă. M-am dus imediat la spital, unde s-a confirmat că plămânul era afectat.”
„Medicii se comportă extraordinar! (...) S-a reușit stoparea evoluției. Probabil, încet, încet, va începe revenirea. Senzațiile sunt foarte ciudate și grele, vorbesc foarte greu și îmi vine să tușesc”, a spus Titi Aur.
„Vreau să transmit tuturor celor care nu cred în acest virus că se păcălesc singuri! Cei care au simptome să se prezinte cât mai repede la specialiști. Dacă ajungi cu plămânul afectat 60-70 la sută, Dumnezeu va avea foarte mult de lucrat și nu reușește, pentru că are mult de treabă Doamne-Doamne”, a transmis Titi Aur.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 23 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme în familie. Mergi pe vârfuri!
- Scenariu de necrezut: Armate de gândaci cyborg controlați de la distanță. Ce spun cercetătorii japonezi
- Klaus Iohannis, iritat de o întrebare primită de la un jurnalist DC NEWS: Asta să vă spună analiștii, sociologii, părerologii - Video în articol
- Horoscop 23 aprilie 2024. Soarele din Taur se rupe de careul cu Pluto. Daniela Simulescu, previziuni pentru zodii
- Calcule electorale pentru Primăria București. Marele pierzător după retragerea lui Cîrstoiu. Chirieac: Va absorbi imediat o bună parte a electoratului său
- Trei infuzii care ajută la curățarea rinichilor în mod natural
- Secretul tinereții fără bătrânețe: Vă vine să credeți că bărbatul din imagine are 60 de ani? Ce mănâncă omul care nu vrea să audă de botox
- Firea și Burduja au fost desemnați candidații PSD și PNL pentru București. Cine se retrage
- Cum va fi vremea de Florii. Meteorolog: Vor fi prezente în cea mai mare parte a țării
- BANCUL ZILEI: Lucruri oribile spuse soției...
- La mesele festive scăpăm „ca vaca-n cucuruz” și apoi ne întrebăm de ce ne-am îngrășat. Dr. Doru Negru: Păi ați alergat mai mult de Paști?
- Circulăm într-o junglă. Mesajul unui expert auto: Cifrele ne arată că trebuie să știi să te aperi
- Cum te prind criminaliștii doar după scris. Comisar-șef: Activitatea este exclusiv umană