Tomas Tuchel, mulţumit după victoria lui PSG cu Real Madrid: Avem o echipă mare
Data publicării:
Autor: Florin Răvdan
WhatsApp
Antrenorul echipei Paris Saint-Germain, Thomas Tuchel, a salutat performanţa reuşită miercuri seara de elevii săi, care s-au impus cu scorul de 3-0 în faţa formaţiei spaniole Real Madrid, într-o partidă din prima etapă Ligii Campionilor la fotbal. 

'Echipa a reuşit o performanţă bună, foarte completă. A fost o evoluţie de înalt nivel şi suntem fericiţi. Faptul că s-a spus că nu suntem favoriţi fără Neymar, fără Kylian (Mbappe), fără 'Edi' (Cavani), acest lucru ne-a ajutat probabil. Nu putem să jucăm fără cei trei toate meciurile, asta-i sigur, însă în unele meciuri este posibil şi toţi au jucat la cel mai bun nivel al lor. Avem o echipă mare acum, am câştigat personalitate', a declarat Tuchel la finalul jocului de pe Parc des Princes. Tehnicianul german a lăudat, totodată, evoluţia argentinianului Angel Di Maria, autorul primelor două goluri ale lui PSG. 'Nu am fost surprins, pentru că a arătat în ultimul an că este capabil să face performanţe pentru aceasta. Are statistici excepţionale. De multe meciuri, el a fost decisiv, printr-un gol sau un assist. Este mereu periculos, însă s-a remarcat şi prin prestaţia sa defensivă'. Angel Di Maria, fost jucător la Real, a reuşit o dublă pentru PSG în prima repriză (14, 33), rezultatul final fiind stabilit de belgianul Thomas Meunier în prelungiri (90+1). 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel