Top Shanghai. Bani pentru universităţile performante. Cîmpeanu, măsuri în premieră: Fără limită!
Data publicării:
Autor: Mihai Ciobanu
WhatsApp
Foto: Pexels.com
Foto: Pexels.com
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a vorbit, la DC News, despre trei programe de stimulare a performanţei în învăţământul superior pe care le-a lansat anul acesta. 

"Am decis să recompensăm performanţa (n.r. – în învăţământul superior). Mai exact, am decis ca fiecare universitate care are un domeniu, două, trei, în top Shanghai să fie premiată cu jumătate de milion de lei pentru fiecare domeniu prezent în topurile internaţionale recunoscute.  Şi să ne rugăm să fie cât mai multe domenii. Îmi asum, în calitate de ministru, că vom găsi pentru fiecare cel puţin câte o jumătate de milion de lei.

A doua măsură este, într-adevăr, în premieră: pentru prima oară am insistat ca din bugetul Ministerului Educaţiei să ne ocupăm de finanţarea instituţională a cercetării din universităţi. O sută de milioane de lei va fi suma pe care o acordăm. Asta este, într-adevăr, în premieră.

A treia măsură este următoarea: avem zece universităţi româneşti care au câştigat apeluri în reţele de universităţi europene. Ministerul Educaţiei a decis, pentru prima oară, anul acesta, să finanţeze fiecare dintre cele universităţi cu un buget egal cu cel pe care-l primesc acele universităţi de la Comisia Europeană. Cât dă Comisia Europeană, dă şi România prin Ministerul Educaţiei. Fără limită", a declarat, la DC News, Sorin Cîmpeanu.

VIDEO: 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel