În context, administratorii/proprietarii spaţiilor publice deschise afişează la loc vizibil informaţii privind obligativitatea purtării măştii de protecţie în spaţiile publice menţionate. În cele patru unităţi administrativ-teritoriale sunt interzise organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte.
De asemenea, activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor este interzisă în Baia Mare, Băseşti, Cicârlău şi Săcălăşeni.
În respectivele localităţi, activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare este permisă doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unităţi. Se permite prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu se consumă în spaţiile menţionate. Activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc este interzisă în respectivele localităţi.
Totodată, pentru prevenirea şi limitarea infecţiei cu virusul SARS-CoV-2, având în vedere depăşirea ratei de incidenţă peste limita de alertă, conform datelor transmise, duminică, de către Direcţia de Sănătate Publică Maramureş, se suspendă temporar desfăşurarea cursurilor de învăţământ preuniversitar de stat şi private "faţă în faţă" în Baia Mare, Băseşti, Cicârlău şi Săcălăşeni. Acestea se vor desfăşura exclusiv în sistem online.
Creşele din municipiul Baia Mare rămân deschise. Se comunică filialelor băimărene ale universităţilor de stat şi private depăşirea ratei de incidenţă peste limita de alertă pentru luarea măsurilor legale de desfăşurare a cursurilor universitare online. Se permite profesorilor/elevilor/studenţilor străini (altă naţionalitate) cazarea în internate/cămine studenţeşti, cu asigurarea şi respectarea măsurilor stabilite pentru prevenirea, limitarea şi combaterea pandemiei COVID-19.
Masca devine obligatorie
Potrivit sursei citate, începând de luni, purtarea măştii de protecţie este obligatorie în unităţile administrativ-teritoriale Ocna Şugatag, Groşi, Moisei, Rona de Jos, Bocicoiu Mare, Borşa, Coltău, Leordina, Băiţa de Sub Codru, Ardusat, Coaş, Bistra, Groşii Ţibleşului, Baia Sprie, Dumbrăviţa, Vişeu de Sus, Deseşti, Şieu, Asuaju de Sus, Cavnic şi Remeţi pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, prezente în spaţiile publice deschise, cum ar fi pieţele, târgurile, zonele de aşteptare (staţii de autobuz, peroane şi altele asemenea), zonele în care se desfăşoară pelerinaje, în exteriorul obiectivelor turistice, zonele pietonale comerciale şi în proximitatea instituţiilor de învăţământ până la o distanţă de 50 m de intrarea în perimetrul şcolii.
Administratorii/proprietarii spaţiilor publice deschise stabilite afişează la loc vizibil informaţii privind obligativitatea purtării măştii de protecţie în spaţiile menţionate. Activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare din respectivele unităţi administrativ-teritoriale este permisă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 6,00-23,00.
De asemenea, se permite în respectivele localităţi desfăşurarea activităţii cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 6,00-23,00, iar activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Delia Budeanu, povestea neștiută. Cea mai cunoscută crainică din istoria Televiziunii Române de dinainte de '90 se temea să nu fie împușcată de Ceaușescu
- Horoscop 23 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme în familie. Mergi pe vârfuri!
- Zodia care trebuie să facă schimbări în perioada următoare. Daniela Simulescu: Vă recomand să stați departe / video
- Banca Mondială și FMI recomandă noi taxe și impozite pe salariile românilor, dar și pe locuințe și mașini. Alternativa lui Adrian Negrescu
- Modificare RCA - numeroși șoferi vor plăti bani mai mulți. Titi Aur arată manevra care s-a făcut / video
- Horoscop 22 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care se simte manipulată. Vei fi radical
- O țară din Europa are școală gratis pentru adulți, inclusiv pentru români. Învață două limbi străine și obțin și competențe profesionale
- Armata SUA testează o armă experimentală cu microunde de înaltă putere. Ce este Proiectul Meteor
- Apa îmbuteliată în pet-uri, pericol pentru sănătate. Dr. Mircea Duțu: ”Particule extrafine au ajuns în sânge, inimă și creier”. Care este cea mai sigură apă
- BANCUL ZILEI: Bulișor, răspuns magistral pentru tată
- La mesele festive scăpăm „ca vaca-n cucuruz” și apoi ne întrebăm de ce ne-am îngrășat. Dr. Doru Negru: Păi ați alergat mai mult de Paști?
- Circulăm într-o junglă. Mesajul unui expert auto: Cifrele ne arată că trebuie să știi să te aperi
- Cum te prind criminaliștii doar după scris. Comisar-șef: Activitatea este exclusiv umană