Această reţea mondială de comunicaţii a fost destructurată, după ce a fost infiltrată, în urmă cu câteva zile, de autorităţile judiciare şi poliţieneşti franceze şi olandeze. Peste 800 de persoane au fost arestate.
Containerele se aflau într-un depozit situat în apropiere de Bergen op Zoom (sud). Unul dintre ele servea drept "cameră de tortură", potrivit lui Andy Kraag, şeful unităţii criminale a poliţiei olandeze. Aceasta era dotată cu foarfece, un ferestrău, scalpele şi cleşti chirurgicali, a anunţat poliţia olandeză într-un comunicat.
Numită "sală de tratament" de infractori în conversaţiile interceptate, aceasta este dotată şi cu un "scaun de dentist cu curele pentru braţe şi pentru picioare", potrivit aceleiaşi surse.
Celule de închisoare în care ar fi putut fi încătuşate persoane
Celelalte şase containere "serveau de celule de închisoare în care ar fi putut fi încătuşate persoane", a declarat Andy Kraag într-o înregistrare video.
La sol şi pe plafon erau instalate cătuşe, iar zidurile erau izolate fonic şi acoperite cu aluminiu, pentru a evita detectarea persoanelor din interior cu ajutorul camerelor cu termoviziune.
"Torturarea victimelor sau punerea lor sub presiune"
Toate aceste echipamente aveau drept scop "torturarea victimelor sau punerea lor sub presiune", a subliniat poliţia. Aceasta nu a furnizat detalii asupra victimelor vizate de infractori, dar a precizat că răpirea acestora a fost planificată "cu mare precizie" şi ar fi necesitat mai multe echipe, arme, furgonete şi veste antiglonţ. Ei ar fi plănuit să se dea drept poliţişti pentru a răpi victimele şi a le transporta în containere.
Poliţia a reuşit să anunţe victimele vizate de răpitori la timp, iar acestea au putut să se pună la adăpost înainte de a fi răpite.
Şase persoane au fost arestate în cursul acestei operaţiuni
Operaţiunea împotriva EncroChat s-a desfăşurat în mai multe ţări europene şi a permis interceptarea şi decriptarea, în timp real, fără ştirea lor, a peste 100 de milioane de mesaje schimbate via EncroChat între infractori din întreaga lume, care făceau trimitere la trafic de droguri, asasinate, spălare de bani, extorcare de fonduri sau răpiri.
"E ca şi cum eram la masa de discuţii a infractorilor, în direct", a spus Jannine van den Berg, şefa poliţiei olandeze, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Orașul din România unde nu există ambuteiaje. Titi Aur: De ce se circulă extraordinar, în ciuda faptului că e foarte aglomerat / video
- Aderarea completă a României la Schengen. Comisarul European pentru Afaceri Interne, anunț important. Când ar putea fi eliminate și controalele la frontierele terestre
- "Sunt distrusă psihic". Ilona și Ristei, cădere nervoasă: "Este un fel de Sandu Ciorbă, ȋn chineză!"
- Ce sunt tahionii, particulele "suspecte" care au invadat Universul
- Avocatul Poporului vrea să le facă dreptate „copiilor pandemiei” care au pierdut doi ani de școală
- Naty Badea: Nu mai este de trăit în Italia. Mie îmi este foarte teamă chiar și să merg pe stradă
- Proiectul Ministerului de Interne care vizează îmbunătățirea și modernizarea sistemului. Bogdan Despescu, explicații / video
- USR, proiect de lege privind trimiterea pacienților de la stat la privat. Rafila, reacție
- Adrian Negrescu: Va fi primul Paște fără miel pentru majoritatea românilor, în condițiile în care prețul cărnii a atins un nivel fără precedent în ultimii 30 de ani
- Semafoarele care educă șoferii. Titi Aur: Spania are de foarte mult timp introdus acest sistem. E demonstrat 100% că sunt utile / video
- Copiii, sub presiuni imense din partea societății, rețelelor de socializare și părinților. Cum să nu găsească căi de evadare?
- Separi cățeii de mamă înainte de opt luni? Se pedepsește cu închisoarea: Pedeapsa trebuie să fie mai drastică
- Motivele care sabotează fericirea, tema zilei la Ultrapsihologie