Trafic OPRIT între Bucureşti şi Buzău, pe DN2, din cauza unui accident
Data publicării:
Autor: Florin Răvdan
WhatsApp
O persoană încarcerată după accident. Sursa: Pixabay
O persoană încarcerată după accident. Sursa: Pixabay
Poliţia Română anunţă că traficul pe DN2, dinspre Bucureşti spre Buzău, este oprit din cauza unui accident.

"Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe DN2 București-Buzău, în apropierea localității Cotorca, județul Ialomița, s-a produs o coliziune între un autoturism și o autoutilitară. Din primele informații, două persoane din autoturism au fost rănite, dintre care una este încarcerată. Ambele victime sunt evaluate medical la fața locului.

Traficul rutier este oprit pe sensul către Buzău, circulându-se alternativ pe celălalt fir. Se estimează reluarea normală a circulației în 30-45 de minute", anunţă Poliţia Română.

Cum se circulă pe principalele şosele

"Pe principalele artere rutiere, respectiv A1 București-Pitești, A2 București-Constanța, A3 București-Ploiești, DN1 București-Brașov si DN7 București-Sibiu, se circulă în condițiile unui carosabil uscat, vizibilitatea fiind bună, iar valorile de trafic sunt normale .

În ceea ce priveşte fluenţa traficului, se circulă în condiţii de aglomeraţie pe sensul de intrare în Capitală  al DN4 Oltenița-București, în zona localității Popeşti-Leordeni, dar şi pe Centura București, în localităţile Pantelimon, Mogoșoaia și Domnești.

Până la finalul lunii mai, pe autostrada A2 Bucureşti – Constanţa, pe tronsoanele kilometrice 11-17 și 27-33, se circulă deviat de pe sensul către București (calea 2) pe sensul către litoral (calea 1), traficul desfăşurându-se pe câte o bandă pentru fiecare direcţie. Măsura este impusă în vederea efectuării de lucrări de reabilitare a părţii carosabile.

De asemenea, a fost închis și nodul rutier de acces în localităţile Cernica şi Bălăceanca, județul Ilfov, fiind restricţionată circulaţia pe breteaua de intrare/ieşire din autostradă și DNCB, pe sensul Constanța – București", mai arată INFOTRAFIC.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel