“Confederația Operatorilor și Transportatortatorilor Autorizați din România – C.O.T.A.R solicită Parlamentului României destituirea întregului consiliu al Autorității de Supraveghere Financiară și numirea unui nou consiliu sub conducerea unui Președinte care a dovedit că poate proteja consumatorii de practicile abuzive ale firmelor de asigurări din România.
COTAR nu va încheia nicio formă de protest până în momentul destituirii întregului Consiliu al Autorității de Supraveghere Financiară, destituirea persoanelor aflate în conflict de interese din cadrul ASF și numirea unui Președinte al Autorității care are experiență, anvergură și determinarea necesară în disciplinarea piețelor financiar nebancare din România.
COTAR, alături de 7 organizații partenere care fac parte din Grupul Consultativ pentru Protecția Consumatorilor de servicii financiare non-bancare, organizat pe lângă Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), își reafirmă susținerea domnului senator Daniel Zanfir pentru funcția de președinte al Autorității de Supraveghere Financiară, acesta fiind singură persoană cu experiență și rezultate recunoscute în lupta cu abuzurile instituțiilor financiare, având atitudinea pro-consumator absolut necesară pentru reconstruirea încrederii prăbușite în această instituție.", se arată în comunicatul COTAR.
Zamfir, prima reacţie
Senatorul Daniel Zamfir a reacţionat pe pagina sa de socializare. "Încrederea atâtor oameni mă onorează din plin", a scris acesta pe Facebook.
Organizaţiile care susţin schimbarea de la ASF
"Cele 8 organizații care susțîn resetarea completă a activității ASF, în primul rând la nivelul conducerii acesteia pentru că activitatea pe toate cele trei piețe reglementate și supravegheate de către ASF (piață asigurărilor, piață de capital și piață pensiilor private) să se îmbunătățească substanțial, iar încrederea consumatorilor în diversele lor ipostaze (asigurați, investitori de retail, participanți și beneficiari de pensii private) să revină la un nivel care să susțînă creșterea activității pe cele trei piețe sunt următoarele:
APCONS – Asociația Pentru Apărarea Drepturilor și Intereselor Consumatorilor
AURSF – Asociația Utilizatorilor Români de Servicii Financiare
ACLIDER – Asociația Constatatorilor și Lichidatorilor de Daune din Evenimente Rutiere
APRD – Asociația Profesioniștilor în Regularizarea Daunelor
COTAR – Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România
EAI – Asociația Expert Auto Independent
FSAB – Federația Sindicatelor din Asigurări și Bănci
PRBAR – Patronatul Român al Brokerilor de Asigurare-Reasigurare
Toate organizațiile mai sus menționate își reafirmă public sprijinul pentru domnul senator Daniel Zanfir pentru preluarea funcției de Președinte al Autorității de Supraveghere Financiară.
Parlamentul României trebuie să aibă în vedere atunci când numește atât pe Președintele ASF, cât și pe ceilalți membri din consiliul Autorității, faptul că poartă responsabilitatea a 8 milioane de proprietari de autovehicule care ar trebui protejați tocmai de către persoanele numite de către Parlament. De asemenea, parlamentarii nu trebuie să uite faptul că o industrie auto care reprezintă 15% din PIB-ul României trebuie să își continue dezvoltarea, pentru că această industrie asigura în prezent salariile a peste 500 000 de cetățeni cu drept de vot!”., se mai arată în comunicat, conform luba.ro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 23 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme în familie. Mergi pe vârfuri!
- Klaus Iohannis, iritat de o întrebare primită de la un jurnalist DC NEWS: Asta să vă spună analiștii, sociologii, părerologii - Video în articol
- Horoscop 23 aprilie 2024. Soarele din Taur se rupe de careul cu Pluto. Daniela Simulescu, previziuni pentru zodii
- Trei infuzii care ajută la curățarea rinichilor în mod natural
- Firea și Burduja au fost desemnați candidații PSD și PNL pentru București. Cine se retrage
- PSD - PNL, candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja
- Calcule electorale pentru Primăria București. Marele pierzător după retragerea lui Cîrstoiu. Chirieac: Va absorbi imediat o bună parte a electoratului său
- Scenariu de necrezut: Armate de gândaci cyborg controlați de la distanță. Ce spun cercetătorii japonezi
- BANCUL ZILEI: Lucruri oribile spuse soției...
- Secretul tinereții fără bătrânețe: Vă vine să credeți că bărbatul din imagine are 60 de ani? Ce mănâncă omul care nu vrea să audă de botox
- La mesele festive scăpăm „ca vaca-n cucuruz” și apoi ne întrebăm de ce ne-am îngrășat. Dr. Doru Negru: Păi ați alergat mai mult de Paști?
- Circulăm într-o junglă. Mesajul unui expert auto: Cifrele ne arată că trebuie să știi să te aperi
- Cum te prind criminaliștii doar după scris. Comisar-șef: Activitatea este exclusiv umană