Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a lansat o investigaţie privind un nou medicament pentru tratarea pacienţilor de COVID-19, relatează vineri dpa, citat de Agerpres. Rezultatele studiului pentru medicamentul sotrovimab vor fi evaluate sub procedura de revizuire accelerată, a anunţat EMA vineri. Medicamentul este produs de compania britanică GlaxoSmithKline împreună cu compania americană Vir Biotechnology.
Potrivit EMA, rezultatele iniţiale ale studiilor indică faptul că medicamentul ar putea preveni îmbolnăvirile severe de COVID-19 şi astfel spitalizări şi decese. În procesul de revizuire care continuă, datele sunt evaluate chiar înainte ca studiile să fi fost finalizate şi o cerere pentru autorizaţie de scoatere pe piaţă a fost deja depusă.
Alte trei medicamente sunt analizate
Experţii EMA analizează deja alte trei medicamente pentru anticorpi împotriva COVID -19. Până în prezent, remdesivir este singurul medicament pe care agenţia l-a aprobat pentru tratamentul împotriva COVID -19.
Favipiravir, produs în România
În România va fi produs medicamentul Favipiravir, introdus în protocolul de tratament al COVID-19.
„Favipiravirul este deja adus în România, din import. Începând cu luna iulie, va fi produs la noi în România şi am putea să producem undeva la 50.000 - 60.000 de cutii pe lună. Sperăm să nu ajungem la acest necesar şi vaccinarea să meargă. Dacă sunt necesare aceste cantităţi, ele vor fi puse la dispoziţie”, a declarat Dragoş Damian.
Vezi și: Favipiravirul, medicamentul anti-COVID, va fi produs în România
Noi medicamente vor fi folosite în tratamentul bolii
Și Marea Britanie pregătește un nou tratament anti-COVID-19, iar anunțul a fost făcut de premierul Boris Johnson, după ce oamenii de știință au transmis faptul că lumea va trebui să se obișnuiască să trăiască cu COVID mult timp de-acum încolo, într-o „nouă normalitate".Tratamentul antiviral împotriva SARS-COV-2, va putea fi scos pe piață, cel mai probabil, începând din tomana lui 2021, anunță presa britanică.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 25 aprilie, 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"
- Chirieac, după Ciolacu a reamintit că nu a pierdut alegeri de când conduce PSD: Singurele care contează sunt prezidențialele
- Weekendul în care cei tupeiști vor câștiga: Vor primi oportunități și nu le va păsa de gura lumii
- Cei mai mari adversari ai PSD-PNL au fost ei înșiși. Prof. Teodorescu: Doar succesul le va astupa asperitățile