Trenul Bucureşti-Braşov, defectat la mică distanţă de destinaţie. Traficul feroviar, blocat
Data publicării:
Autor: Florin Răvdan
WhatsApp
Un tren cu 65 de călători care circulă pe relația București Nord-Brașov s-a defectat, duminică, în zona localității Timișu de Jos, județul Brașov. Potrivit Centrului Infotrafic, circulația feroviară este blocată în zonă.    

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române a informat că traficul feroviar este întrerupt, duminică. pe magistrala 300, la kilometrul feroviar 158+100 de metri, localitatea Timișu de Jos, județul Brașov.

„Un tren cu 65 de călători, care circulă pe relația București Nord-Brașov, s-a defectat în mers (probleme tehnice la motor) între stațiile CF Predeal și Brașov”, au anunțat reprezentanții Poliției Române.

Potrivit acestora, nu au fost înregistrate persoane rănite, însă circulația feroviară este întreruptă în totalitate, având în vedere că în zonă se efectuează lucrări de reparații pe celălalt sens, scrie Mediafax. 

Se estimează ca circulația feroviară să se reia în 60 de minute.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel