Tribunalul Bucureşti, decizie în cazul Cristi Borcea. Cât mai stă afaceristul după gratii
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Florin Răvdan
WhatsApp
Borcea
Borcea
Magistraţii Judecătoriei Sectorului 4 au luat o decizie în cazul lui Cristi Borcea. Fostul şef al lui Dinamo poate fi eliberat condiţionat, însă decizia poate fi atacată, ea nefiind definitivă. 

„Admite cererea de liberare condiţionată formulată de petentul condamnat Borcea Cristian. Dispune liberarea condiţionată a petentului condamnat de sub puterea MEPI nr. 132/2019 emis de Curtea de Apel Bucuresti Sectia I Penal. (...) Măsura dispusă se comunică administraţiei locului de deţinere. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare”, se arată în minuta magistraților Judecătoriei Sectorului 4, conform Mediafax. 

Cristian Borcea a mărturisit, marți, în fața instanței care a judecat eliberarea lui condiționată, că a muncit tot timpul și a participat la toate cursurile, programele și activitățile, chiar și când era în carantină, și i-a rugat pe judecători să aprobe eliberarea sa.

Cristian Borcea a mai avut o cerere de eliberare în luna mai, însă Tribunalul București a respins-o.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel