Trump, luat în vizor de lideri religioși: Traumatizant și profund insultător
Data publicării:
Autor: Andrei Itu
WhatsApp
Mai mulţi lideri religioşi americani au denunţat marţi violenţa poliţiştilor din Washington şi au criticat aspru decizia de luni a preşedintelui Donald Trump de a-i dispersa violent pe protestatari pentru a se putea fotografia în faţa unei biserici, cu o Biblie în mână, informează AFP.

'A fost traumatizant și profund insultător, în sensul în care ceva sacru a fost deturnat spre o poziţie politică', a declarat pentru postul public de radio NPR Mariann Budde, episcop al Bisericii Episcopale din Washington. În opinia acesteia, miliardarul republican, care se bucură de susţinerea multor creştini evanghelici, a folosit 'puterea simbolică a cărţii noastre sacre şi a ţinut-o în mână ca şi cum ar fi justificarea poziţiilor şi a autorităţii sale'. În momentul dispersării protestatarilor cu gaze lacrimogene 'demonstraţia era complet paşnică' şi nu a existat 'nicio justificare' pentru utilizarea forţei, a afirmat episcopul.

Preşedintele Donald Trump a adoptat luni un ton marţial într-o conferinţă de presă ţinută la Casa Albă ameninţând că va chema armata să restabilească situaţia în oraşele SUA în care sute de mii de oameni şi-au exprimat furia după moartea, pe 25 mai, a afro-americanului George Floyd în vârstă de 46 de ani, arestat de poliţia din Minneapolis.

Război pe străzile din SUA

Protestele paşnice izbucnite de atunci în mai multe oraşe americane au degenerat uneori în revolte. Alţi oficiali episcopali din regiunea Noua Anglie (nord-estul SUA) au denunţat un act 'ruşinos şi respingător din punct de vedere moral', preşedintele dorind 'să pretindă că are sprijinul creştinilor şi al bisericii episcopale' prin şedinţa foto din faţa bisericii.

Vizita preşedintelui şi a primei doamne la Biserica Sfântul Ioan Paul al II-lea din nord-estul capitalei federale a trezit reacţii şi în rândul conducerii bisericii catolice. 'Mi se pare deconcertant şi reprobabil faptul ca o clădire catolică să fie deturnată şi manipulată într-o manieră flagrantă (şi) care încalcă principiile noastre religioase', a acuzat, într-un comunicat, arhiepiscopul Washingtonului Wilton Gregory.

Suveranul Pontif decedat în 2005 'cu siguranţă nu ar fi apreciat utilizarea gazelor lacrimogene şi a altor modalităţi de descurajare pentru a reduce la tăcere, a dispersa sau a intimida (manifestanţii) ca să se fotografieze în faţa unui lăcaş de rugăciune şi de pace', a adăugat el, potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel