Tudor Chirilă, piesă SECRETĂ pentru fani. Ascultă acum
Autor: Neagoe Narcis-Florentin pe 23 apr, 08:42 | Muzica

Tudor Chirilă și-a surprins fanii cu o piesă surpriză, „un cântec de izolare" intitulat „E și treaba mea".

Tudor Chirilă și-a surprins fanii cu o piesă surpriză, „un cântec de izolare" intitulat „E și treaba mea", se arată într-o scrisoare transmisă de artist.

Actorul și cântărețul român a lăsat un mesaj lung abonaților la newsletter-ul său, explicându-și viața din ultimul timp, pe care artistul ține să nu o expună online. În plus, Chirilă a recunoscut că experiența dintre artist și spectator nu poate fi înlocuită: „Învăț din experiența asta și dacă nu vreau. Cred că primul lucru pe care l-am învățat în raport cu meseriile mele este că experiența directă, nemijlocită, între artist și spectator nu poate fi înlocuită prea curând".

Despre piesă

 

„Înainte de izolare aveam scris acest cântec într-o formă simplă - chitară și voce. Apoi m-am întâlnit cu Prepe, colegul meu de la bas din Vama, și am lucrat o primă versiune. După care a venit izolarea și primele două săptămâni am fost descumpănit. Când mi-am revenit un pic, am reascultat și am încercat să fac o baladă de dragoste, dar nu mi-a ieșit decât în măsura în care ne gândim la dragostea de oameni. Lecția pe care o învăț zilele astea este că nu merge la nesfârșit pe cont propriu, că solidaritatea e necesară cumva ca formă de luptă cu tot ce ne ține în loc ca societate", a explicat Tudor Chirilă despre noua piesă.

Ascultă printre primii piesa lui Chirilă 

Scrisoarea integrală

 

„Mulți dintre voi așteptați scrisoarea asta în prima parte a lui aprilie. Sau poate nu o așteptați deloc. Adevărul e că nu am avut chef să scriu și cred că am avut motive întemeiate. Până la urmă e o situație fără precedent care ne ține în case de mai bine de o lună. Nu e ușor. Paradoxal, nu am simțit nevoia să mă conectez cu lumea. Conturile mele de social media nu sunt foarte active, nu simt nevoia să ofer lumii conținut de apartament, nici să mimez o stare de grație de parcă tot ce-mi lipsea în viață era arestul la domiciliu.

În actorie ni se spune mereu să folosim starea zero când lucrăm la un personaj și când interacționăm cu colegii. Ca să descoperim mecanica relației. Adică să venim în scenă fără prejudecăți, fără bagaj, fără gânduri preambalate despre cum ar trebui să fie rolul/personajul. Starea zero e un soi de gol de tine, te golești ca să poți încasa de la partener și să poți clădi pe un teren viran. Așa și cu perioada asta fără precedent. Nu țin să arăt lumii nimic. Mi-a fost greu și să-i încurajez pe alții că, na, și eu am nevoie de încurajare. Nu am simțit nevoia să-mi sun prietenii, șprițurile pe Skype sau Zoom mi se par oribile, o călătorie cu căruța pe un drum desfundat. E adevărat că universul casei mele este vesel și asta nu mi se datorează mie. Nu prea am timp să filosofez asupra contextului pentru că am multe lucruri de făcut. Am trei joburi o dată. În casă la mine, da. Știu că mulți sunteți familiari cu situația. Mai e și chestia asta că eu sunt de modă veche și nu cred că familia sau casa tre' să devină neapărat o sursă de conținut pe rețelele sociale. There's a red line. No trespassing.

Cu toate astea, învăț din experiența asta și dacă nu vreau. Cred că primul lucru pe care l-am învățat în raport cu meseriile mele este că experiența directă, nemijlocită, între artist și spectator nu poate fi înlocuită prea curând. Oricât am visa la inteligența artificială ca înlocuitor al tuturor lucrurilor cred că va mai dura până când se va fabrica aură. Un om intră într-o cameră și aduce cu sine umbra. Se lasă tăcerea, este o energie ciudată, ceilalți o simt. Cărăm cu noi energie, vrem sau nu, și cred că nicăieri nu se poate simți asta mai bine decât în teatru. Teatrul este viu pentru că publicul se schimbă, nicio seară nu seamănă cu alta, iar sălile pline dau aripi actorilor. La fel cum există săli pline cu energie ciudată. Jocul ăsta al schimburilor de aură nu poate fi încă replicat.

Constatarea mea se extinde, cred, la toate profesiile creative: pianistul la câțiva metri de spectatori, călătoria sunetului într-o sală cu acustică perfectă, dansatorul înșurubând podeaua, pictori urcați pe ziduri, artiști comunicând. Nu întâmplător anul trecut la Davos s-a ajuns la concluzia că profesiile care țin de creativitate și comunicare vor fi la mare căutare în următorii cincizeci de ani. Peste treizeci la sută din profesiile de azi vor fi înlocuite de inteligența artificială. M-am întristat apoi, gândindu-mă la cât de puțin încurajează sistemul nostru de educație creativitatea. Dacă citești scrisoarea asta și ești părinte ar trebui să nu te mai gândești la ce meserie să-i pui în brațe lui fii-tu, ci mai degrabă cum să-l ajuți să-și găsească singur drumul și mai ales să-l ajuți să gândească cât de mult poate.

În izolare am mai învățat cât de bine e să înveți. Sunt recunoscător că am ajuns bărbat în toată firea și pofta asta nu m-a părăsit. Or fi făcut ai mei ceva bine. Nu de alta, dar simt mereu o nevoie din asta bolnăvicioasă să învăț câte ceva. După ce m-am dezmeticit din șocul deciziei de izolare și am renunțat la verificat știri, mi-am cumpărat un beat-machine și am început să creez ritmuri. Am intrat pe contul meu de YouTube, live, câteva seri la rând și am experimentat improvizații de groove-uri în fața oamenilor. By the way, dacă nu v-ați abonat la canalul meu de YouTube puteți s-o faceți și dacă tot o faceți să apăsați și clopoțelul din dreapta cuvântului subscribed (dacă ați apăsat subscribe) de sub orice video că așa veți afla când intru live sau veți fi notificați dacă mai lansez câte ceva. Nu de alta, dar eram vreo cincizeci de speriați. Din serile astea cred că s-a născut material pentru vreo două, trei cântece pe care am să încerc să le lansez cât de repede, că doar nu am altceva de făcut. Și da, direcțiile sunt diferite s-ar putea să iasă muzică electronică sau poprock electro sau ceva acustic. Am renunțat de mult să rămân fidel vreunui gen.

Într-o notă mai serioasă, dar nu dramatică, pentru noi va fi destul de greu. Sălile de teatru și de concerte se vor deschide ultimele și lumea va fi circumspectă. Nu știm când vom reveni pe scenă. Cine ar fi crezut? Sau cine ar fi crezut că majoritatea populației se va conforma unor măsuri privative de drepturile individuale după care am tânjit atâția ani în comunism. Și uite cum la treizeci de ani de la căderea comunismului n-avem voie să ne adunăm în grupuri mai mari de trei persoane și ieșim din casă cu adeverință. Doar că vina acestor măsuri atât de drastice (similare cu alte țări) nu o mai poartă Ceaușescu. În cazul nostru nu era nimic altceva de făcut. M-am îngrozit citind raportul pe 2019 al Comisiei Europene despre sistemul nostru de sănătate. M-am și amuzat văzând o definiție delicioasă pentru șpagă: plăți informale. Vă recomand să citiți raportul. Veți înțelege, fără îndoială, că singura noastră șansă este izolarea. Nu vrei să ai de-a face cu un sistem de sănătate aflat în colaps. Documentul este lipsit de speranță.

Peste noapte relația individ - stat s-a schimbat. Cetățenii care, pe bună dreptate, erau sătui de incapacitatea statului de a se reforma și de a-și onora partea lui de contract social, dau buzna acum să își salveze afacerea sau să apeleze la orice fel de ajutor, fie că e indemnizație de drepturi de autor, șomaj tehnic, amânare de plată, credite cu dobândă zero etc. Trebuie să recunoaștem că e o ironie. Însă nu avem cum să nu ne întrebăm cum va arăta relația noastră cu un stat care peste noapte devine atotputernic și are în mână niște pârghii periculoase (România a fost printre puținele țări care a suspendat temporar aderarea la Convenția Europeană a Drepturilor Omului). Pe scurt, dacă statul îți încalcă în această perioadă vreun drept sau comite un abuz în relația cu tine nu prea mai poți să te duci la CEDO în caz că ai pierdut vreun proces. Toți cei care acum ceva vreme condamnau imixtiunea giganților digitali ca Google și Facebook în viața privată sau în gestiunea unor drepturi inalienabile, sunt nevoiți azi să accepte o intervenție brutală a statului în zona liberă a drepturilor individuale garantate constituțional.

Mulți spun că frica și panica ne-au adus aici. Alții că era inevitabil și că nu prea aveam alternativă, mai ales dacă vrem să protejăm categorii mai sensibile de populație. S-a ajuns la dezbateri furibunde pe tema "selecției naturale". Se reactivează discursuri naționaliste, oportunism demagogic, se alimentează teorii ale conspirației, rațiunea pare să ajungă mereu în planul doi căci factorul emoțional prevalează - situația este fără precedent. Ideea e că frica paralizează. Noi ar trebui să ne mai uităm o dată în urmă. Cum am ajuns să avem unul din cele mai slabe sisteme de sănătate din Europa? Cum am ajuns cu un sistem de educație la pământ? Cum am ajuns să fim incapabili să construim orice când Primăria Bucureștiului are buget de peste 1 miliard de euro anual? Primul răspuns este că politicienii sunt de vină, fosta securitate a lui Ceaușescu care s-a repliat și a creat un sistem în care politicenii sunt controlați apoi ei controlează la rândul lor și totul se transformă în rețeaua statului mafiot, ăla care fură banii cetățenilor și îi privează de serviciile și infrastructura de care ei ar trebui să se bucure în schimbul taxelor plătite. Simplu, nu? Dar noi, noi unde am fost în toată perioada asta? În toți ăștia treizeci de ani unde am fost de am permis accesul la putere unor analfabeți controlabili care decid în numele nostru și cheltuie banii noștri. Păi și aici răspunsul e simplu: ne-am văzut de treaba noastră, văzând capitalismul ca o junglă unde dacă dai din coate pe culoarul tău și nu te uiți în jur reușești.

Coperta cântecului pe care l-am făcut în izolare. Grafica îmi aparține.

Așa am ajuns să nu ne pese de lucrurile pe care ar trebui să le avem în comun. Așa am ajuns să parcăm pe trecerile de pietoni, pe trotuare, fără să lăsăm spații pentru câte un cărucior, așa am ajuns să stăm cu mâna întinsă pe geam, palmând cinci lei la intrarea în spitale, pentru ca ulterior să scoatem plicul și, cu nonșalanță sau dexteritate, să-l lăsăm pe masă sau să-l înfundăm într-un buzunar, după caz. Așa am ajuns să contribuim la fondul clasei cu sume mari ca să nu rămână odrasla fără educația unei învățătoare care confundă ministerul cu părinții pentru că e mai confortabil așa.

Tot așa am ajuns să tăcem în fața abuzurilor sau să ne uităm în altă parte pentru că am fost învățați că e mai productiv să ne vedem de treaba noastră. Nu-i treaba mea este sloganul de țară al României, iar dacă e ceva de învățat din pandemia asta, e că propoziția asta, nu e treaba mea, e un eșec. Poate pe vremea fanarioților a avut oarecare sens, a fost expresia unei forme de supraviețuire, dar în 2020 ea ne pune în fața unui adevăr de necontestat. Orice sistem politic va profita de lipsa de solidaritate a cetățenilor și de lipsa lor de educație civică. Egoismul social e falimentar. Poți fi capitalist și te poți preocupa de ce se întâmplă în jurul tău. Există societăți care demonstrează asta. Tare mi-e frică însă că vom ieși din această pandemie fără nicio lecție învățată, gata s-o luăm de la capăt de unde am rămas, chiar dacă lumea nu va mai fi la fel. Dar dacă măcar ne vom gândi un pic la ideea de solidaritate și atenție socială, dacă vom face efortul să parcăm nu unde avem treabă, ci unde se poate față de locul unde avem treabă cu riscul uriaș de a merge 500 de metri pe jos poate mai avem o șansă ca societate. Toate gândurile astea m-au dus către rândurile de mai jos pe care le-am scris un pic înainte de cele de mai sus.

Înainte de izolare aveam scris acest cântec într-o formă simplă - chitară și voce. Apoi m-am întâlnit cu Prepe, colegul meu de la bas din Vama, și am lucrat o primă versiune. După care a venit izolarea și primele două săptămâni am fost descumpănit. Când mi-am revenit un pic, am reascultat și am încercat să fac o baladă de dragoste, dar nu mi-a ieșit decât în măsura în care ne gândim la dragostea de oameni. Lecția pe care o învăț zilele astea este că nu merge la nesfârșit pe cont propriu, că solidaritatea e necesară cumva ca formă de luptă cu tot ce ne ține în loc ca societate.

Că dacă nu poți să gândești despre tine în relație cu alții, nu poți să te aștepți la o societate mai bună. Că dacă acționăm pur egoist, fără gândul la consecințe, nu putem aștepta să primim înapoi ceva din ce nu am dat. Oricât am încercat să spun povestea unui cuplu era o energie a momentului care mă împingea să scriu despre noi toți. Cântecele nu schimbă lumea, nu ne fac mai buni, dar au rostul lor. Vreau să cred asta poate și pentru că mi-e frică să nu devin inutil, mai ales în această perioadă. De actori, de poeți și de cântăreți nu le pasă oamenilor în vremuri de pandemie. Dar asta funcționează pe termen scurt. Pe termen lung lumea nu poate funcționa fără muzică. Doar imaginați-vă.

O altă variantă de artwork. Tot de mine :)

Experiența de a produce un cântec la distanță e dificilă. Comunicarea anevoioasă, practic nu lucrezi niciun moment împreună. Totuși, ascultând cântecul, mi se pare că nu e vreo diferență semnificativă. Doar că mi-a lipsit vorbăria din sala de repetiție, contrele pe câte o idee, interminabilele învârteli în jurul cozii vreunei măsuri, drumul către casă cu câte o bucată din cântec în boxele mașinii. Așa, am fost sterili. Aseptici. Da, muzica e o ciorbă de popotă în care e bine să te scufunzi, ca să scoți ceva din ea. E o hală iluminată bolnav unde se taie hălci de carne cu cuțite lungi și se spală podelele cu furtunul, iar când se stinge lumina se mai aude un scârțâit macabru de inel care freacă o transversală lungă din fier cojit. Mai târziu devine o bucătărie emancipată unde gramajele sunt fine, totul se joacă pe cartea unui echilibru nevăzut între ingrediente. Muzica are miros, gust, pH, în facerea ei. Are placentă și cordon ombilical. Distanța ucide toate astea. Ar trebui s-o știm de când ne naștem, momentul ăla care e cea mai mare ruptură pe care o vom trăi vreodată în afară de moarte, dar pe care o uităm. E uimitor că ne-a ieșit cântecul ăsta. Dar nu vom avea prea multe amintiri cu procesul. Vizionare plăcută!

P.S. În curând vine și cântec nou de la VAMA

P.S.2.s Ați primit cântecul înainte de lansarea oficială. Că de aia v-ați abonat la newsletter", a transmis Tudor Chirilă, odată cu lansarea piesei sale.

Te-ar putea interesa și ....
Muzica Vezi toate articolele
Crossuri parteneri