Turcan anunță încă DOUĂ ASUMĂRI ale Guvernului Orban
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Florentina Constantin
WhatsApp
Sursa foto: Agerpres
Sursa foto: Agerpres
Raluca Turcan a anunțat că Executivul urmează să-și asume răspunderea pentru mai multe legi.

"În momentul în care am declanșat calendarul alegerilor anticipate, am ales câteva teme, care pe de o parte rezolvă o mare parte din programul de guvernare pe care noi îl avem și care este blocat în Parlament de către actuala guvernare. Vă dau exemplul desființării Secției de investigare a magistraților. E un proiect pe care îl avem în Parlament, cel mai probabil va fi în continuare pitit acolo, protejat de către cei care au încercat să slăbească justiția până acum și pe care intenționăm să ne angajăm răspunderea. Vom vedea dacă depun moțiune de cenzură", a declarat Raluca Turcan pentru rfi.ro.

"Nu este o variantă satisfăcătoare"

"Mai există subiectul pensiilor speciale. Varianta care iese din Parlament nu este o variantă satisfăcătoare pentru românii care vor echitate maximă în sistemul de pensii și pensii calculate pe bază de contributivitate. De aceea, o altă angajare de răspundere va fi aceea, cel mai probabil, pe desființarea pensiilor speciale ale parlamentarilor, un subiect care atinge foarte mult un număr mare de parlamentari și care este posibil să conducă la o moțiune de cenzură", a mai spus Turcan.

"Program de guvernare obținut prin angajarea răspunderii"

"Avem un calendar foarte bine gândit, care ne va duce în situația fie de a avea alegeri anticipate, fie dacă prin absurd nu se poate ajunge la alegeri anticipate, ceea ce eu nu cred, pentru că am calculat foarte bine toți pașii, vom avea un program de guvernare obținut prin angajarea răspunderii Guvernului, adică printr-un demers extrem de curajos și pe care nu l-am putea obține cu acest Parlament ostil", a declarat liberala

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel