Forţele armate turce au lansat miercuri o ofensivă în nordul Siriei, a anunţat preşedintele Recep Tayyip Erdogan printr-un mesaj pe Twitter, preluat de agenţiile de presă internaţionale, citează Agerpres.
Erdogan a denumit operaţiunea "Izvorul Păcii" şi a afirmat că ţintele sunt Statul Islamic şi miliţiile kurde YPG (Unităţile de Protecţie a Poporului), pe care Ankara le consideră aliate cu Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), interzis în Turcia.
Conform unui purtător de cuvânt al Forţelor Democrate Siriene (SDF), citat de Reuters, aviaţia militară turcă a atacat zone civile, provocând "o panică uriaşă în rândul populaţiei". O sursă turcă din domeniul securităţii a declarat aceleiaşi agenţii că atacul va fi sprijinit şi de artilerie.
A treia ofensivă turcă în Siria
Presa de stat din Siria şi un oficial kurd au precizat, independent, că bombardamentele aeriene au lovit oraşul Ras al-Ain din nord-vestul ţării, la frontiera cu Turcia.
"Zona de securitate pe care o vom crea va permite repatrierea refugiaţilor sirieni", a susţinut Erdogan.
Este a treia ofensivă turcă în Siria din 2016, reaminteşte AFP. Turcia ameninţa de câteva luni că va interveni din nou în conflictul sirian. Duminică, preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a părut că aprobă operaţiunea, dar ulterior a dat asigurări că Washingtonul nu şi-a abandonat aliaţii kurzi, care au avut un rol important în înfrângerea Statului Islamic.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Efectele prafului saharian asupra sănătății. Beatrice Mahler: Cine trebuie să aibă grijă să nu iasă din casă
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Ce nu știai despre praful din Sahara. „Călătoria“ de mii de kilometri datorită căreia se dezvoltă pădurea amazoniană
- Ce se întâmplă cu pensiile românilor. Răsturnare de situație de la Poșta Română
- Pască pufoasă fără aluat
- Bacterie de origine fecală găsită în 2 milioane de sticle de apă ”de fițe”
- Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu, autoarea unor gafe intolerabile, mută în fața presei. Tace mâlc
- Sephora, gafă majoră. Compania își cere scuze după ce a jignit victimele Fenomenului Pitești / foto în articol