Cum se redeschid școlile în Turcia. Anunț despre anul școlar 2020-2021
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Doinița Manic
WhatsApp
Turcia a decis revenirea treptată a elevilor în școli. Autoritățile sunt ingrijorate de o posibilă revenire a epidemiei de Covid-19.

Şcolile şi universităţile din Turcia vor începe cursurile în clase la aproape o lună după începerea anului şcolar, a anunţat guvernul de la Ankara, Transmite Agerpres, citând AFP. 

Astfel, școlile se vor deschide întâi  cu învățământul la distanța, la 31 august. Potrivit ministrului educației din Turcia, se poate spera la o revenire treptată la desfăşurarea cursurilor în clase începând cu 21 septembrie. Această decizie vine după mai multe consultări dintre guvernanți și experții în sănătate.

În Turcia, şcolile şi universităţile au fost închise în luna martie, aşa cum s-a întâmplat şi cu majoritatea spaţiilor deschise publicului, iar autorităţile au decis să menţină şcolile închise până la sfârşitul anului şcolar.

Numărul cazurilor înregistrate zilnic a crescut de la 900 la 1.000 pe 4 august, iar de la acea dată nu a mai scăzut. În acest context, autoritățile turce se tem de o posibilă revenire a epidemiei de Covid-19.

Ministrul sănătăţii Fahrettin Koca a avertizat miercuri că "măsurile stricte pe care nu vrem să le impunem din nou ar putea fi reintroduse în cazul în care creşterea (numărului de infectări) continuă în acest ritm"

În total, 243.180 de persoane au fost infectate şi s-au înregistrat 5.873 de decese, potrivit cifrelor date marţi publicităţii de guvern turc.


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel