Turist nudist, bătut pe plajă de un jandarm şi doi salvamari
Data publicării:
Autor: Florin Răvdan
WhatsApp
Sursa: Pixabay
Sursa: Pixabay
Un bărbat din Ialomiţa, aflat în vacanţă la Eforie, afirmă că a fost bătut de un jandarm şi doi salvamari chiar pe plajă. 

Un turist din Ialomița aflat în vacanță la Eforie, unde obișnuiește să facă plajă „La Ciocane“, zonă frecventată de nudiști acuză faptul că a fost agresat de un jandarm aflat în timpul liber și doi salvamari.

Incidentul s-a petrecut în cursul zilei de duminică, 11 iulie pe plaja „La Ciocane“. Potrivit martorilor, victima ar fi fost agresată de trei persoane aflate pe plajă. Se pare că persoana agresată i-ar fi propus unuia dintre cei trei să iasă împreună, fapt ce nu i-a convenit respectivului.

În dimineața de luni, partea vătămată a depus plângere împotriva celor trei, care s-a dovedit a fi un jandarm și doi salvamari, aflați în timpul liber la momentul producerii incidentului. Ulterior, ialomițeanul s-a prezentat iar la poliție și și-a retras plângerea, scrie focuspress.ro.

Salvamar jefuit în timp ce salva o viaţă 

La începutul lunii iulie, un salvamar a fost jefuit în timp ce aplica manevrele de prim ajutor unui tânăr scos din apă. 

Întâmplarea a avut loc în timpul unei acțiuni de salvare din Costinești, implicați fiind mai mulți salvamari care au extras din apă un turist în vârstă de 18 ani. În timpul manevrelor de prim ajutor, un alt bărbat aflat în apropiere a profitat de neatenția salvatorilor și a furat telefonul unui salvamar. 

Hoțul a fost prins de un jandarm și imobilizat. Jandarmul timișorean se afla în timpul liber, în concediu la malul mării. 

Cazul a fost preluat de polițiștii constănțeni. 

Probleme de siguranță în Mamaia

Extinderea plajelor din stațiunea Mamaia a cauzat apariția unui prag abrupt la intrarea în mare, iar turiștii care aleg această stațiune se expun unor riscuri mai mari. Totodată, distanța enormă dintre unitățile de cazare și mare constituie o nemulțumire pentru oameni. Vergil Chițac, primarul municipiului Constanța a vorbit despre cum se vor rezolva aceste probleme.

Lărgirea plajei din Mamaia poate să îi expună pe turiști la un risc major atunci când apa se retrage în mare. Salvamarii trag un semnal de alarmă după ce plaja din Mamaia a fost extinsă:

„Mereu repet acest lucru: Când venim la îmbăiere, trebuie să avem în vedere faptul că apa este un mediu periculos, indiferent cât de adâncă este! Trebuie să ne luăm câteva măsuri de precauție. Faptul că s-a lărgit plaja înseamnă că s-a micșorat zona de îmbăiere pentru turiști. Dacă pe noua zonă nisipată aveam înainte 150-200 de metri, depinde de configurația plajei sau fundul mării, acum e redusă undeva pe la 50 de metri, cel puțin în prima parte.“, a spus Gabriel Culea, coordonatorul Serviciului Salvamar din Mamaia, în exclusivitate pentru DC News.

Prin urmare, pragul țărmului a devenit foarte abrupt, iar geamandurile se află foarte aproape de țărm. În acest sens, Vergil Chițac, primarul Constanței, a vorbit despre modul în care se poate rezolva această problemă:

„Legat de faptul că apa e foarte adâncă, panta fiind mai mare, vreau să vă spun că lucrul acesta se va rezolva în timp, pentru că marea lucrează, curenții lucrează, aduc sedimente. Ceea ce m-a interesat pe mine a fost faptul că noi, primăria, trebuie să asigurăm serviciile de salvamar. Or, din perspectiva asta, probabilitatea ca să apară evenimente nedorite este cu atât mai mare”, mai pune primarul Constanței. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel