Un alt român DISPĂRUT după ce a fost luat cu o ambulanţă, în Franţa. Poliţia din România a intrat pe fir
Data publicării:
Autor: Florin Răvdan
WhatsApp
politie franta
politie franta
Poliţiştii din Botoşani au demarat o anchetă în cazul unui bărbat care a dispărut imediat după plecarea în Franţa, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Botoşani, Delia Nenişcu.

Potrivit sursei citate, bărbatul de 44 de ani ar fi fost preluat de o ambulanţă la scurt timp după ce a intrat pe teritoriul statului francez, iar din acel moment familia acestuia nu a mai avut nicio informaţie legată de el.

"Sidor Cătălin, din comuna Băluşeni, a plecat în noaptea de 11 spre 12 septembrie cu un autocar către Spania. În data de 14 septembrie, în timp ce se afla pe teritoriul Franţei, a acuzat o stare de rău, fiind preluat de un echipaj de ambulanţă şi transportat la un spital din zona respectivă. Din acel moment, familia nu mai are informaţii despre acesta şi au sesizat organele de poliţie pentru efectuarea de verificări care să conducă la identificarea bărbatului", a precizat Nenişcu.

Citiţi continuare pe ŞTIRI DIASPORA

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel