Urmărește emisiunea live
Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat în Prahova
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Florin Răvdan
WhatsApp
Sursa: Pixabay
Sursa: Pixabay
Un avion de mici dimensiuni a aterizat forțat, sâmbătă, pe un teren situat în apropierea aerodromului din Strejnic, județul Prahova.

Potrivit ISU Prahova, un avion de mici dimensiuni a aterizat forțat pe un teren din apropierea aerodromului din Strejnic.

La fața locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere, o descarcerare și o Ambulanță SMURD.

În avionul privat se aflau doi tineri de 22 și 25 de ani, care au suferit câteva excoriații.

Primele infoirmații arată că avionul de mici dimensiuni executa curse de antrenament, scrie Mediafax.

Avion Air France, aterizare forţată săptămâna trecută 

Un avion al Air France cu destinaţia Paris a fost nevoit sâmbăta trecută să revină pe aeroport la puţin timp după decolarea sa de la Beijing în urma unui "incident tehnic", a anunţat compania aeriană, precizând că aparatul de zbor a aterizat "normal", relatează AFP, citat de Agerpres. 

Echipajul zborului AF393, efectuat de un Boeing-777, "a decis să revină la Beijing după 14 minute de zbor din cauza depistării unui incident tehnic", a precizat compania într-un comunicat.

"Aparatul a aterizat normal la Beijing la 04.03 (ora locală)", respectiv 20.03 GMT, vineri.

Air France nu a comentat incidentul

Potrivit Beijing Daily, "o explozie a fost auzită în spatele cabinei şi o coloană de fum negru s-a degajat" în interiorul aparatului. "Din fericire, nimeni nu a fost rănit", scrie ziarul local. Air France nu a comentat aceste informaţii şi nici autorităţile aeroportuare chineze.

Potrivit comunicatului Air France, clienţii au fost preluaţi de companie "şi vor fi transportaţi din nou spre Paris imediat ce va fi posibil".

"Intervenţii de mentenanţă vor fi efectuate la aparatul în cauză înainte de repunerea sa în serviciu", a adăugat transportatorul, fără a preciza dacă intenţionează să folosească acelaşi aparat pentru transportul pasagerilor blocaţi. Zborul era iniţial aşteptat la Paris la ora 07.45 locală.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel